De la pungi cu alimente şi produse de uz casnic la portofele virtuale şi criptomonede. În acest fel au evoluat pomenile electorale în ultimii ani. Despre problema banilor virtuali și influența pe care o au asupra alegerilor democratice s-a discutat la Conferința regională "Banii în politică".
La eveniment au participat autorităţi, oficiali de rang înalt, experţi naţionali şi internaţionali.
ANGELICA CARAMAN, preşedintele Comisiei Electorale Centrale: Dacă anterior vorbeam despre acele pungi cu alimente, după care am văzut şi pungile cu bani, astăzi deja discutăm despre cu totul altfel de finanţare: aplicaţii în telefon, criptomonede, portofele virtuale. Lumea este în schimbare şi instituţiile trebuie să fie adaptate la aceste realităţi.
Parlamentul a pregătit un pachet de modificări la Codul Electoral pentru alegerile de anul viitor.
IGOR GROSU, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova: E foarte importantă rapiditatea cu care se iau decizii şi atunci când noi solicităm o opinie, o modificare care trebuie să o aplicăm, nu o face pentru că suntem excepţionali, dar pentru că trebuie să o adoptăm decizii până la alegeri.
În ultimii ani, Republica Moldova s-a confruntat cu forme tot mai sofisticate de influență asupra procesului electoral, susţin experţii. Metodele utilizate au evoluat rapid, iar instituțiile au fost nevoite să-și adapteze instrumentele și abordările pentru a răspunde unor riscuri care depășesc limitele guvernamentale.
NICOLAE PANFIL, director de programe, Promo-LEX: Banii sunt meniți să cumpere influență. De aceea, cum vom reuşi să abordăm această transformare, pornid de la provocările spaţiului informaţional, de la reglementările care există ce ţine de la reţelele sociale , de unde foarte multă lume se informează acum, ce ţine de inteligență artificială.
SUSANA DRAGOMIR, consilier internaţional în politici digitale: De exemplu, în 2024, în România, un milion de euro au fost direcţionaţi către susţinătorii unui candidat prin donaţii pe Tik Tok, în live-urile de pe Tik tok prin "un diamant", "o stea". "un leu". În plus, în Republica Moldova aveţi mulţi utilizatori de Telegram. Această platformă are şi ea o posibilitate de monetizare, donaţii.
Citește și: Alegerile pentru Adunarea Populară și bașcan în UTA Găgăuzia ar putea fi organizate simultan, CECConferința regională "Banii în politică" 2026 se desfășoară în 16 și 17 iunie. La eveniment participă 100 de invitați din 20 de țări.