Curtea de Apel Centru a respins, pe 11 iunie, recursul depus de Ilan Șor într-un dosar legat de recuperarea prejudiciului cauzat Băncii de Economii în valoare de aproape 5,29 miliarde de lei. Ilan Șor nu a fost de acord ca datoria stabilită de instanța supremă să fie achitată Ministerului Finanțelor.
Conform deciziei, instanța de apel a respins recursul declarat de avocatul Aureliu Colenco în interesele lui Ilan Șor și a menținut în vigoare încheierile Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 22 septembrie și 3 octombrie 2025.
Cauza vizează cererea Ministerului Finanțelor de a fi substituit în calitate de creditor al Băncii de Economii SA, aflată în proces de lichidare, în cadrul procedurii de executare a unei hotărâri judecătorești privind recuperarea prejudiciului material de la Ilan Șor - 5,29 miliarde de lei.
În aceste condiții, Ministerul Finanțelor preia drepturile procedurale ale Băncii de Economii în procesul de executare a documentului executoriu emis la 13 aprilie 2023 de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Procedura este gestionată de executorul judecătoresc Roman Talmaci.
În mai 2025, Banca Națională a Moldovei a aprobat cesionarea către Ministerul Finanțelor a unei creanțe de peste 5,29 miliarde de lei deținută de Banca de Economii, aflată în proces de lichidare, împotriva lui Ilan Șor. Potrivit hotărârii adoptate la 28 mai 2025, Ministerul Finanțelor a preluat dreptul de a recupera prejudiciul material rămas neîncasat de la Ilan Șor, stabilit prin titlu executoriu la suma de 5,29 miliarde de lei.
Cât a reușit să recupereze statul de la Ilan Șor?
Avocatul lui Ilan Șor, Aureliu Colenco, a declarat pentru TVR Moldova că clientul său consideră că prejudiciul pe care l-a provocat Băncii de Economii nu are nimic în comun cu Ministerul Finanțelor, de aceea consideră ilegală cedarea creanței către această din urmă instituție.
Mai mult, el subliniază că aproape de un milion de lei, 0,019% din prejudiciul provocat, a fost achitat deja statului și nu poate să înțeleagă de ce în decizia Curții de Apel Centru din 11 iunie este trecut valoarea întregului prejudiciu – 5,29 miliarde de lei.
Pe 4 iunie 2025, Banca de Economii, în calitate de cedent, și Ministerul Finanțelor, în calitate de cesionar, au semnat contractul de cesiune a creanței. Conform documentului, Ministerul Finanțelor a devenit noul creditor al lui Ilan Șor pentru întreaga sumă de 5,29 miliarde de lei, preluând toate drepturile prevăzute de lege pentru recuperarea acestei creanțe.
În martie 2025, două apartamente din Chișinău, care aparțin lui Ilan Șor, urmau să fie scoase la licitație, iar banii să ajungă în conturile Băncii de Economii aflată în proces de lichidare.
Curtea de Apel Chișinău a permis atunci executorului judecătoresc să aplice hotărârea de condamnare a oligarhului fugar care prevede recuperarea a peste 5 miliarde de lei în beneficiul Băncii de Economii, în parte din contul bunurilor mobile și imobile care i-au rămas lui Șor în Republica Moldova.
La sfârșitul lunii iulie 2023, executorul judecătoresc Roman Talmaci a anunțat că a început procedura de recuperare a celor peste 5 miliarde de lei în beneficiul Băncii de Economii. Banii urmează să fie încasați de la Ilan Șor după ce a fost condamnat irevocabil în dosarul Frauda bancară.
Citește și: Ilan Șor pierde procesul cu ANI privind averea nejustificată de peste 10 milioane de leiProcuratura Anticorupție a declarat atunci că sub sechestru erau puse mai multe bunuri ale lui Ilan Șor - 9 construcții și încăperi locative, 5 terenuri pentru construcții, 18 mijloace de transport, 6 cote în capital social, dar și mijloace bănești din 20 de conturi bancare.
În aprilie 2023, Ilan Șor a fost condamnat la 15 ani de închisoare de către instanța de apel. Pedeapsa a fost mărită practic de două ori, după ce instanța de fond l-a condamnat la şapte ani și șase luni de închisoare cu executare pentru spălare de bani și escrocherie în proporții deosebit de mari în dosarele creditelor neperformante acordate în 2014 de Banca de Economii.