Un bărbat de 42 de ani din Chișinău a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de comiterea unui omor în timp ce se afla la o vânătoare ilegală, potrivit Inspectoratului General al Poliției.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani au fost alertați puțin după miezul nopții de către suspect, acesta comunicând că a împușcat o persoană.
La fața locului, oamenii legii au stabilit că suspectul, împreună cu victima, un bărbat de 56 de ani, vânau ilegal în extravilanul comunei Trușeni.
În cadrul acțiunilor procesual penale, suspectul a comunicat că a efectuat o împușcătură, ulterior constatând că în acea direcție se afla victima. Bărbatul a decedat la fața locului.
Polițiștii au ridicat arma de model TOZ 122, deținută legal de către suspect, fiind inițiată o cauză penală pentru omor.
Acțiunile de investigare și urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.