Politic

Ion Ceban vrea „referendum” pentru reforma administrației locale. Alexei Buzu: „Populism”

post-img
Secretarul de Stat, Alexei Buzu, primarul de Chișinău, Ion Ceban

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a declarat astăzi, 24 februarie, în cadrul unei conferințe, că Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) propune organizarea unui referendum național împotriva închiderii și lichidării, în mod arbitrar, a 600 de primării din Republica Moldova. Pe de altă parte, secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a afirmat că Ion Ceban lansează acuzații false privind reforma administrației publice locale.

Primarul de Chișinău și liderul Partidului MAN, Ion Ceban, a susținut conferința „Referendum național privind reforma administrației publice locale” împreună cu deputații aceleiași formațiuni, Olga Ursu, Gaik Vartanean și Angela Cutasevici.

„Mâine satul tău poate rămâne fără primărie, iar tu vei fi nevoit să mergi la 20-30 de kilometri pentru a-ți rezolva o problemă. Asta se poate întâmpla cu fiecare cetățean și, cu mare regret, asta își dorește partidul de la guvernare. (…) Cine dintre voi va merge să locuiască într-o localitate unde nu există primării, unde nu există școală, unde nu există alte instituții? Tinerii nu vor alege pentru trai așa localități. În așa sate vor rămâne doar persoanele în etate. Serviciile vor fi la zeci de km distanță, iar satele încet vor dispărea”, a spus Ion Ceban pe un ton alarmist.

„Facem apel către toate fracțiunile parlamentare din opoziție, pentru aceasta este nevoie de 1/3 din semnăturile deputaților. Dacă vom susține împreună această propunere de organizare a referendumului național, avem voturi suficiente, iar oamenii vor decide”, a declarat Ion Ceban, în cadrul unui briefing de presă.

Alexei Buzu a menționat că astfel de dezinformări nu ajută la realizarea unei reforme mai bune, ci doar sperie oamenii și divizează societatea.

„Reforma administrației publice locale este o necesitate, dacă vrem cu adevărat ca primăriile să devină puternice, capabile să modernizeze toate localitățile. Vrem ca oamenii să aibă aceleași condiții de viață și locuri de muncă bine plătite nu doar la Chișinău, care, fiind capitală, oferă mai multe oportunități acum și beneficiază de pe urma numărului mare de afaceri, ci și în Nord, și în Sud. Reforma trebuie să fie un efort comun al Guvernului, politicienilor, primarilor”, a reacționat Alexei Buzu pe pagina sa de Facebook.

Secretatul general al Guvernului i-a îndemnat pe toți să contribuie la consolidarea unei administrații publice locale puternice și să nu compromită un subiect „complex și serios prin dezinformare și populism”.

Reforma administrației publice locale a fost lansată pe 20 ianuarie 2026 și este considerată una dintre cele mai dificile inițiative ale autorităților, deoarece prevede reducerea numărului de primării și reorganizarea consiliilor raionale. Potrivit Executivului, reforma are drept scop consolidarea unităților administrative pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor publice.

Potrivit Executivului, obiectivul fundamental este îmbunătățirea serviciilor pentru cetățeni și construirea unor primării puternice care să administreze fonduri europene și proiecte mari pentru oameni.

Procesul se va desfășura în patru etape: prima va fi dedicată consultărilor publice la care sunt invitați primari, reprezentanți ai autorităților locale și raionale, experți, societatea civilă și cetățenii.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter