Actualitate

Curtea Constituțională a validat mandatul Maiei Sandu de președinte al Republicii Moldova

post-img
Curtea Constituțională

Victoria Maiei Sandu în alegerile prezidențiale a fost validată astăzi de Curtea Constituțională, la aproape o lună după al doilea tur de scrutin. Hotărârea este definitivă şi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Sedinta Curții Constituţionale a fost publică și a durat aproape 6 ore. Magistratii au confirmat rezultatele alegerilor din 3 noiembrie și au validat mandatul Maiei Sandu pentru încă patru ani.

DOMNICA MANOLE, preşedintele Curţii Constituţionale: „Curtea a notat că fenomenul de corupere a alegătorilor sau a vânzării de voturi este incompatibil cu conceptul alegerii democratice de către cetăţeni. La prima vedere, cadrul normativ existent ar confirma o minimă îndeplinire a obligaţiei pozitive a statului de a adopta legi care combat coruperea electorală. Curtea a considerat ca autorităţile au obligaţia constituţională de a întreprinde măsurile necesare pentru a asigura exprimarea liberă, a voinţei poporului în cadrul alegerilor.”.

La şedinţă au participat reprezentanţii Comisiei Electorale Centrale și cel al Maiei Sandu. Alexandr Stoianoglo nu a fost prezent şi nu a delegat nicio persoană. Tot astăzi, Partidul Socialiştilor, care l-a susţinut în alegeri pe  Stoianoglo, a cerut să fie admis ca parte la proces, însă magistraţii Curtii Constitutionale au respins solicitarea ca nefondată. Dimineaţă, timp de o oră, socialistii au organizat şi un protest în faţa Curţii Constituţionale.

IGOR DODON, preşedintele Partidului Socialiştilor: „Noi considerăm că aceste alegeri nu au fost libere. Noi considerăm că aceste alegeri au fost fraudate. Am prezentat şi dovezi în acets sens. Astază cerem anularea turului doi al alegerilor prezidenţiale. Noi vom continua protestele. Următorul protest cel mai probabil va fi la Guvern”.

In turul doi al alegerilor prezidențiale, de pe 3 noiembrie, Maia Sandu a obținut cu 10 la sută mai multe voturi decât contracandidatul său Alexandr Stoianoglo.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter