Politic

Partidul ȘOR, tot mai aproape de a fi scos înafara legii

Partidul Șor
Sursa video: TVR Moldova

Guvernul a avizat pozitiv proiectul hotărârii privind declararea neconstituţionalităţii Partidului Şor. Sesizarea urmează să fie depusă la Curtea Constituţională, care va decide dacă va scoate sau nu Partidul Şor în afara legii.

Propunerea a venit din partea ministrului Justiţiei, Sergiu Litvinenco, şi a fost inclusă suplimentar pe ordinea de zi a şedinţei Executivului. Litvinenco a declarat că există toate motivele juridice pentru a scoate Partidul Şor în afara legii.

SERGIU LITVINENCO ministrul Justiţiei: „În sesizare sunt prezentate argumente pertinente care denotă că în toate activităţile de până în prezent P.Şor a acţionat în contradicţie cu principiile statului de drept, atentează asupra suveranităţii şi independenţei R. Moldova. Observăm că acţiunile de finanţare ilegală a P. Şor nu doar nu se termină ci, dimpotrivă, capătă proporţiimai mari faţă de ce a fost în trecut. atestăm Atestăm astfel caracterul continuu şi ilicite comise în ultii 6 ani de către de acest partid.”

Proiectul cererii adresate instanței a fost avizat pozitiv de Guvern. Între timp, membrii Partidului "ȘOR" au organizat un protest în faţa Executivului pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de intenția guvernării de a scoate formațiunea în afara legii. Reprezentanţii formaţiunii politice spun că iniţiativa ministrului Justiției este un abuz.

DINU ŢURCANU preşedintele raionului Orhei: „Astăzi, aici, Guvernarea va încerca definitiv, irevocabil să pună capăt democraţiei în R. Moldova. Jos Guvernarea, jos Guvernarea!”

Cu puţin timp înainte de şedinţa Guvernului, conturile de Telegram ale preşedintelui Maia Sandu şi vicepremierului Andrei Spînu au fost sparte. Pe profilurile celor doi oficiali au fost publicate informaţii false în care era vizat ministrul Justiţiei. Premierul Natalia Gavriliţa a declarat că acest atac are legătură cu decizia Guvernului de a sesiza Curtea Constituţională privind scoaterea Partidului Şor în afara legii. 

ANDREI SPÎNU vicepremier, ministrul Infrastructurii: „Nu am publicat eu acel mesaj. Nu am reușit măcar nici să văd ce e în acel mesaj pentru că am fost în ședință. Este un mesaj publicat din altă sursă și cu informații false. Rog cetățenii să fie atenți.”

SERGIU LITVINENCO ministrul Justiţiei: „Am văzut și eu aceste mesaje false. Era cumva previzibilă acțiunea lor, pentru că noi ajungem la un final, și acest final nu e deloc plăcut pentru grupările criminale cu care luptăm de mai multă vreme şi care încearcă să submineze procesele care au început împotriva lor.”

NATALIA GAVRILIŢA prim-ministrul Republicii Moldova: „Este foarte interesant că, în mesajele false, care au apărut de conturile unor oficiali este vizat dul Litvinenco, care astăzi vine în şedinţa Guvernului cu sesizarea CC pentru a scoate P. Şor, un partid care încalcă legea şi ordinea constituţională, în afara legii. Interesant ce falsuri şi minciuni vor ieşi acum când lupta împotriva corupţiei, hoţilor şi celor care doresc dezbinarea societăţii aduce rezultate.”

Este pentru prima dată în Republica Moldova când un partid politic ar putea fi scos în afara legii. Precizăm că Procuratura anticorupţie a deschis, în această vară, un dosar penal privind finaţarea ilegală a Partidului Şor. Procurorii susțin că membrii din conducerea formaţiunii ar fi acceptat bani de proveniență dubioasă, din partea unei grupări infractionale, care erau folosiți pentru plata oamenilor din partid și organizarea de proteste sau concerte. 

Banii ajungeau în Republica Moldova sub formă de transferuri, inclusiv în criptovalută, iar pentru a camufla originea mijloacelor financiare erau folosite diverse canale de finanțare, prin Dubai, Viena sau Monaco. Principalul suspect în dosar este vicepreşedintele Partidului Şor, Marina Tauber, plasată în arest la 21 iulie. În total, în acest dosar au fost reţinute 29 de persoane și au fost ridicate aproximativ 3,5 milioane de lei.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter