Justiție

Liderul unor traficanți de droguri – reținut. Stupefiante de 200 000 de lei, ridicate de oamenii legii

post-img
Liderul unor traficanți de droguri – reținut

Un bărbat de 37 de ani din Chișinău, liderul unor traficanți de droguri a fost reținut. Oamenii legii au ridicat de la acesta droguri în valoare de 200 000 de lei.

Sub conducerea procurorilor PCCOCS, ofițerii INI și DGUP din cadrul Poliției, l-au reținut pe liderul grupului criminal organizat, a cărui activitate de trafic de droguri a fost deconspirată în februarie curent.  

În cadrul documentării, inclusiv prin contribuția agentului sub acoperire, ofițerii au stabilit că drogurile erau puse în vânzare în întreaga republică. O bună parte din acestea erau distribuite taximetriștilor, dintre care unii își injectau heroină chiar înainte să urce la volan. Suma totală a drogurilor depistate în februarie și acum se ridică la 200.000 de lei.

Bărbatul reținut acum are vârsta de 37 de ani și este domiciliat în Chișinău, iar anterior și-a ispășit pedeapsa cu închisoarea pentru 14 ani, pentru infracțiuni similare. În cadrul reținerii acestuia, oamenii legii au efectuat percheziții, unde au fost ridicate următoarele obiecte cu valoare probantă: un vas de sticlă în care se afla masă vegetală de culoare verde cafenie cu miros specific (marijuana de calitate superioară), zeci de  pastile „Subutex,” o seringă cu lichid de culoare cafenie (heroină), telefoane mobile, cântar electric, obiecte destinate preparării și consumului de droguri,  precum și alte bunuri  de preț.

Bărbatul a fost plasat în arest preventiv, pentru 30 de zile. În ceea ce-i privește pe cei doi învinuiți reținuți în februarie, arestul acestora a fost prelungit, iar pe parcursul investigațiilor beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter