În satul Tudora, raionul Ștefan-Vodă, la aproximativ 500 de metri frontiera cu Ucraina, un localnic a depistat marți dimineață fragmene ale unei drone.
Poliția de Frontieră anunțase că, în noaptea de luni spre marți, ora 01:30, în zona localității Olănești, pe direcția Iaskî (Ucraina) – Crocmaz (Republica Moldova), cinci kilometri distanță de Tudora, a fost observat un aparat de zbor necunoscut asemănător unei drone de tip Shahed.
„Cu referire la depistarea unei drone în satul Tudora (...), poliția precizează că drona este activă și conține un dispozitiv explozibil. Având în vedere pericolul iminent, specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției vor efectua o explozie controlată la fața locului”, se spune într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției.
Oamenii legii evaluează, la această oră, gradul de pericol și desfășoară intervenții pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, precum și pentru dezamorsarea componentei de luptă a aparatului de zbor. Din zona incidentului, localnicii sunt evacuați preventiv.
Intervenția este coordonată de Poliție, în colaborare cu geniștii Armatei Naționale, reprezentanți ai Procuraturii, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Poliției de Frontieră și serviciilor de urgență.