Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că poartă discuții permanente cu autoritățile din Ucraina pentru a stabili proveniența dronei care a explodat în apropierea satului Lopatna, raionul Orhei. Potrivit informațiilor preliminare, aparatul de zbor ar fi, cel mai probabil, de proveniență ucraineană.
„Ministerul Afacerilor Externe se află în discuții continue cu autoritățile din Ucraina cu privire la drona explodată la Orhei, dar, din primele date, cel mai probabil, aceasta este de proveniență ucraineană", au precizat reprezentanții instituției.
Totodată, MAE subliniază că, indiferent de originea dronei, responsabilitatea pentru incidentele de acest fel revine Federației Ruse, care a declanșat războiul împotriva Ucrainei.
„Indiferent de proveniența dronei, responsabilitatea pentru orice dronă ce ajunge pe teritoriul Republicii Moldova este a Rusiei, care a început un război ilegal în țara vecină. Suntem solidari cu ucrainenii care luptă și își pierd viața pentru libertatea țării lor, dar și pentru pacea pe continentul european, inclusiv pentru pacea în Republica Moldova", se arată în reacția ministerului.
Pe de altă parte, ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, a reacționat pe platforma X după incidentul din Republica Moldova, afirmând că o nouă dronă rusească a căzut pe teritoriul țării în timpul atacului aerian masiv lansat de Rusia asupra Ucrainei.
„Acest incident demonstrează clar că Moscova reprezintă o amenințare nu doar pentru Ucraina, ci pentru întreaga regiune și pentru Europa în ansamblu. Presiunea colectivă asupra Rusiei trebuie intensificată, astfel încât Kremlinul să înțeleagă în cele din urmă realitatea și să admită că nu își va atinge niciodată obiectivele pe câmpul de luptă. Prin urmare, singura opțiune pentru Vladimir Putin este să pună capăt acestui război”, a scris oficialul ucrainean.
Incidentul a avut loc în noaptea de 7 spre 8 iunie, când un locuitor al satului Lopatna a alertat autoritățile, în jurul miezului nopții, după ce a observat un aparat de zbor necunoscut în extravilanul localității. Potrivit informațiilor oferite de Poliție, obiectul a explodat la scurt timp după ce a fost observat.
Citește și: Chișinăul i-a transmis o notă de protest ambasadorului Rusiei după incidentul cu drona rusăLa fața locului au intervenit imediat polițiștii, serviciile specializate și echipele de intervenție. Zona a fost izolată și securizată, iar specialiștii Secției tehnico-explozive și reprezentanții Direcției Situații Excepționale din Orhei au efectuat primele cercetări.
Oamenii legii au anunțat că, în urma verificărilor preliminare, nu au fost înregistrate victime sau persoane rănite. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului, iar instituțiile responsabile colaborează cu structurile naționale competente și cu partenerii externi pentru identificarea exactă a provenienței dronei.