Comisia Europeană a selectat 75 de start-up-uri inovatoare, printre care se numără şi o companie din România, după cel de-al doilea termen-limită de evaluare a solicitărilor de finanţare prin intermediul Acceleratorului Consiliului European pentru Inovare (CEI) din acest an, din luna iunie, informează Executivul comunitar, potrivit Agerpres.
Este vorba de un start-up specializat în calculul de înaltă performanţă pentru accelerarea proiectării de circuite integrate, învăţare profundă şi verificarea sistemelor complexe, care a propus proiectul hyperPV, primul cadru de verificare fizică alimentat de unităţi de procesare grafică (GPU).
Aceste 75 de start-up-uri inovatoare au fost selectate ca urmare a unui proces extrem de competitiv, în cadrul căruia 232 de întreprinderi au fost intervievate de jurii formate din investitori şi antreprenori experimentaţi. În total, acestea vor primi finanţare în valoare de aproape 400 milioane euro, într-o combinaţie de granturi şi investiţii de capital. Investiţiile de capital se vor realiza prin intermediul Fondului CEI, care este acum pe deplin operaţional. Întreprinderile selectate sunt larg răspândire geografic, provenind din 21 de ţări. 20% dintre ele au directori-generali femei.
"Recent, Comisia a făcut un pas important cu privire la restructurarea Fondului Consiliului European pentru Inovare, prin numirea unui administrator de fonduri extern. Instrumentul Accelerator al CEI şi Fondul CEI sunt, în prezent, pe deplin operaţionale şi le pot oferi celor mai promiţătoare start-up-uri de tehnologie profundă din Europa combinaţia unică de granturi, investiţii şi servicii de accelerare a dezvoltării afacerilor. Interesul ridicat faţă de Accelerator confirmă relevanţa acestui instrument", a declarat comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel.
De la lansarea CEI în martie 2021, peste 7.000 de start-up-uri şi IMM-uri şi-au trimis ideile şi peste 4.000 au depus cereri complete. Întreprinderile anunţate luni s-au numărat printre cele 1.006 care au fost invitate la interviu după al doilea termen din 2022, 15 iunie, şi se alătură celor 238 pe care CEI le-a selectat pentru finanţare în 2021 şi 2022.