Economic

Generatoarele electrice, la mare căutare

Generatoarele electrice, la mare căutare

De şase zile, Republica Moldova află în stare de urgenţă, din cauza situaţiei din sectorul energetic şi a unei eventuale crize ce ar putea să apară dacă Rusia nu va mai livra gaze. Pentru a se asigura că nu vor fi luaţi prin surprindere, tot mai mulţi basarabeni au început să-şi cumpere generatoare. Vânzările au crescut cu aproape 30 la sută în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, spun managerii magazinelor specializate.

Aşa arăta raionul cu generatoare de la un magazin de electrotehnice din Chişinău. Administratorii spun că aproapte toate generatoarele au fost vândute şi au fost nevoiţi să-şi completeze stocurile.

CATĂLIN ARHIRII, inginer în cadrul companiei de electrotehnice: La moment o ducem foarte bine cu vânzările. S-au vândut foarte multe anul acesta, vorbim chiar de câteva mii de bucăţi în comparaţie cu anul trecut. Într-adevăr în ultima săptămână rafturile s-au c-am golit, dar aducem tot mai multe şi mai multe la acest moment. Chiar câteva zile în urmă am primit o comandă nouă.

La mare căutare sunt generatoarele pe bază de benzină și motorină. Preţul acestora porneşte de la peste trei mii de lei şi poate ajunge şi la 50 de mii, în funcţie de capacitate.

CATĂLIN ARHIRII, inginer în cadrul companiei de electrotehnice: La moment avem generatoare de la 750 WH până la câteva sute de Wh. Cele mai vândute sunt modelel mici până la 7KWH, adică ele sunt cele mai întrebate. Cel mai des sunt procurate pentru casă, ele agigură un consum destul de bun adică pentru un frigider, o maşină de splălat. Adică c-am tot ce avem putem pune în priză.

Unii oameni ne-au spus că au vrut să se asigure din timp că vor avea şi surse alternative de energie, dacă va fi cazul. Alţii nu văd însă o problemă şi sisţin că se vor descurca cum pot.

"Cât de necesar este pentru d-voastră? Este foarte important dacă nu este lumină ne salvează. La noi la Mileştii Mici cam greu cu lumina. Când este, când nu şi noi îl folosim."

"La moment nu am , dar planific să procur unul. Planific să procur unul care să fie la minim cheltuielile de bani şi să îmi dea tot ce am nevoie. Am planificat unul de 3KWh."

Reprezentanţii Ministerului Energiei susţin că deocamdată nu există riscul unor deconectări, dar îndeamnă oamenii să facă economie la energie.

CONSTANTIN BOROSAN secretar de stat, Ministerul Energiei: Ministerul Energiei a comunicat că până la sfârşitul acestui an nu există nici o justificare, dar absolut nici o justificare privind deconectările. Noi avem asigurată energia electrică prin contract, până la sfârşitul acestui an. Aici mesajul nostru este să consumăm raţional energia, mai ales în orele de vârf când energia este cea mai scumpă şi deja noi observăm că de când a fost lansată campania de comunicare a Guvernului şi am redus vârfurile de consum.

Pe 16 decembrie, în Republica Moldova a intrat în vigoare starea de urgenţă, deoarece există riscul ca, de la 1 ianuarie, Gazrpom să nu mai livreze gaze naturale către regiunea transnistreană. Potrivit Ministerului Energiei, în cazul în care gigantul rus nu va face rezervele necesare pentru luna ianuarie, regiunea va utiliza, prima perioada, rezervele de cărbune, iar malul drept va achiziționa necesarul de energie de pe piața OPCOM.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter