Peste 3.370 de abateri rutiere au fost depistate de către polițiști pe traseele naționale și cele locale în zilele de odihnă.
Astfel, 26 de conducători auto au fost înlăturați de la volan, fiind depistați sub influența alcoolului sau a substanțelor narcotice;
Potrivit Poliției, 1.368 de conducători auto au depășit limita de viteză, iar 836 de șoferi nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate și semnalele de interzicere ale semafoarelor;
152 de șoferi conduceau vehiculul fără a fi supus reviziei tehnice anuale și fără polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, iar 559 de conducători auto au oprit vehiculele în locuri interzise;
Totodată, 80 de conducători auto au fost sancționați pentru neacordarea priorității legale pietonilor;
În privința a 319 au fost întocmite procese-verbale pentru necuplarea centurii de siguranță și utilizarea telefonului în timpul conducerii, iar 31 de persoane au fost sancționate pentru conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.
Agenții de circulație au intervenit în 1.758 de cazuri, solicitări parvenite la Serviciul Unic.