Sport

Naționala de juniori a R. Moldova a încheiat preliminariile pentru EURO 2024 fără niciun punct acumulat

Naționala de juniori a R. Moldova a încheiat preliminariile pentru EURO 2024 fără niciun punct acumulat

Naționala de juniori a Republicii Moldova a încheiat preliminariile pentru EURO 2024 fără niciun punct acumulat. În ultima partida din faza calificărilor, micii tricolori au suferit o înfrângere usturătoare în fața reprezentativei similare din Letonia.

Jucătorii pregătiți de Igor Negrescu au încasat trei goluri în meciul disputat pe terenul 2 al Complexului Sportiv "Zimbru" din Chișinău. S-au făcut remarcați doar prin două cartonașe roșii obținute în minutele de prelungiri. Ilie Efros și Nichita Caragheorghi au fost pedepsiți pentru comportament nesportiv.

Naționala de juniori a Republicii Moldova a încheiat faza preliminariilor pentru Campionatul European din 2024 pe ultimul loc din grupă, cu trei înfrângeri consecutive. Polonia și Suedia, primele două clasate, au obținut calificarea în etapa de elită, cu 9 și, respectiv, 6 puncte acumulate în turneul găzduit de orașele Chișinău și Bălți.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor