Justiție

Gabriel Călin, plasat în arest la domiciu. Procurorii au eșuat să obțină arestul în închisoare

post-img
Gabriel Călin

Propagandistul Gabriel Călin rămâne în arest la domiciliu după ce Curtea de Apel Centru a respins pe 13 noiembrie contestația procurorilor care solicitaseră prelungirea arestului în penitenciar. Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a decis transferul lui Călin din penitenciar în arest la domiciliu.

Informația a fost confirmată pentru TVR Moldova de către purtătoarea de cuvânt a Curții de Apel Centru, Adelina Roșca.

Gabriel Călin, președinte al formațiunii „Uniunea Crestin-Socială din Moldova”, a fost plasat în arest preventiv în urma unei decizii judecătorești luate pe 2 octombrie. El este suspectat că ar fi gestionat tranzacții printr-o platformă internațională cunoscută pentru facilitarea conversiilor de ruble rusești în alte valute în scopul evitării sancțiunilor internaționale impuse Federației Ruse după invazia militară în Ucraina.

Citește și: „Am un deja-vu”. Avocatul lui Gabriel Călin detaliază învinuirile aduse clientului său

Potrivit procurorilor, în perioada 2021–2025, Gabriel Călin ar fi efectuat schimbări de ruble rusești în valoare de peste 150.000 de dolari. El mai este învinuit că ar fi administrat resurse financiare provenite din Rusia pe teritoriul Republicii Moldova, în ajunul alegerilor din 28 septembrie 2025, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției.

În timpul documentării, oamenii legii au constatat o discrepanță de peste 4,8 milioane de lei între veniturile declarate și cheltuielile efectuate. O parte dintre aceste fonduri ar fi fost direcționate către activități politice și campanii de publicitate menite să influențeze opinia publică.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor