Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține o conferință de presă după încheierea alegerilor parlamentare din 28 septembrie.
„Am demonstrat responsabilitate: și acasă, și în diasporă, și cei care ieri toată ziua au cules struguri pe câmp, pentru că iată vin ploile, și cei care au avut secția de votare la o distanță de sute sau chiar mii de km, și-au făcut timp și au ajuns la urna de vot ca să susțină Moldova prin votul lor. Ieri, dar și în săptămânile de campanie, am arătat că știm să fim uniți atunci când viitorul țării noastre este în primejdie. Trebuie să rămânem la fel de uniți și în efortul nostru de zi cu zi de dezvoltare a Moldovei. Unitatea noastră ne va proteja în aceste timpuri grele și ne va ajuta să realizăm mai repede și mai bine programele de dezvoltare a țării", a declarat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
„Mulțumesc cetățenilor care au participat la vot. În satele mici, în orașele mari, în țară sau peste hotare, fiecare vot a contat) Am demonstrat lumii întregi că suntem curajoși și demni. Nu ne-am lăsat cumpărați, intimidați, speriați. Ne-am mobilizat și ne-am protejat țara prin votul nostru onest. Vă mulțumesc din suflet. Am demonstrat responsabilitate și acasă și în diasporă”, adaugă președinta.
Șefa statului a subliniat că rezultatul scrutinului nu aparține unui singur partid, ci reprezintă o victorie a întregii țări, care trebuie folosită în beneficiul tuturor cetățenilor, indiferent de opțiunea lor politică.
Potrivit acesteia, votul consolidează direcția strategică a Republicii Moldova. „Calea cea mai scurtă către aceste obiective este calea europeană. Votul de ieri este un mandat puternic pentru procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a afirmat Maia Sandu.
„Moldova e casa noastră a tuturor și cu toții ne dorim aceleași lucruri: să trăim în pace, în libertate, să le oferim copiilor noștri un viitor în siguranță aici acasă. Calea cea mai scurtă către aceste obiective este calea europeană. Votul de ieri este un mandat puternic pentru procesul de aderare la UE.
În toată această perioadă, Kremlinul a încercat să ne dezbine, să lovească în încrederea noastră - încrederea în stat, în instituții, unii în alții, încrederea în capacitatea noastră de a rezista.
Această campanie a arătat că avem vulnerabilități, dar avem și instituții capabile și oameni dedicați. CEC, Poliția, Serviciul de Informații și Securitate, Centrul Național Anticorupție, procurori, carabineri, specialiști în prevenirea atacurilor cibernetice, în combaterea spălării banilor, multe alte instituții și funcționari au vegheat zi și noapte pentru a proteja integritatea proceselor electorale și alegerea suverană a moldovenilor”, a precizat ea.