Scandal cu tentă sexuală la Curtea de Conturi a Republicii Moldova. Şeful instituţiei, Marian Lupu, e acuzat că i-ar fi făcut avansuri unei subordonate. Femeia spune că a respins în permanenţă aluziile pe care i le făcea şeful său iar acesta s-a răzbunat şi i-a dat o mustrare disciplinară. Serviciul de presă al Curţii de Conturi respinge, însă, toate aceste acuzaţii.
Tatiana Vozian, angajată la Curtea de Conturi din 2010, susţine, pe o reţea socială, că a fost, în nenumărate rânduri, victima unor avansuri cu tentă sexuală din partea şefului instituţiei, Marian Lupu. Pentru că l-a respins de fiecare dată, femeia afirmă că a fost acuzată de nerespectarea normelor de conduită internă ale instituţiei şi a primit o mustrare disciplinară aspră. Ea spune că va ataca această decizie în instanţă şi, în plus, va face şi o plângere pentru comportamentul şefului său, pe care îl consideră nepotrivit.
TATIANA VOZIAN şef, Direcția Generală Metodologie, Planificare și Raportare: „Dumnealui îmi dădea replici de genul: "Nu mă pot abţine să-şi sărut faţa tânără sau să îţi sărut mâna". Eu am refuzat nişte avansuri şi nu am acceptat nişte condiţii impuse de Domnul Lupu atunci când mi-am înaintat candidatura la funcţia de membru al Curţii de Conturi. Deci, dumnealui se răzbună şi îmi creează dosare la comandă pe intern”.
La scurt timp după postarea Tatianei Vozian, Curtea de Conturi a emis un comunicat prin care a anunţat că declarațiile angajatei sunt, doar, nişte calomnii și insinuări care îl denigrează pe şeful instituţiei şi aduc prejudicii de imagine Curţii. Contactat telefonic de TVR MOLDOVA, Marian Lupu a refuzat să comenteze situaţia dar serviciul de comunicare al instituţiei a declarat că, în zilele următoare, acesta va face o declaraţie de presă. Am solicitat şi o reacţie din partea Procuraturii Generale care ne-a comunicat că nu a înregistrat, deocamdată, o plângere în acest caz.
REACŢIA PROCURATURII GENERALE: „Procuratura Generală va examina informația apărută în spațiul public și va decide dacă sunt temeiuri pentru autosesizare și dispunerea investigațiilor.”
Marian Lupu este la conducerea Curţii de Conturi din 2019, fiind singurul candidat la concursul pentru şefia acestei instituţii.