Social

Cei mai buni participanți la Marea Dictare Națională au fost premiați în cadrul unei ceremonii

Cei mai buni participanți la Marea Dictare Națională au fost premiați în cadrul unei ceremonii

Participanții care au obținut rezultate remarcabile la cea de-a treia ediție a Marii Dictări Naționale au fost premiaţi aseară în cadrul unei ceremonii organizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării din Republica Moldova. Din cele peste două mii de persoane care s-au adunat în Piața Marii Adunări Naționale pentru a-și testa cunoștințele, 18 au reuşit să obţină nota zece, iar 120 - nota nouă, numărul fiind în creştere faţă de anul anterior.

Irina este jurnalistă şi a reuşit să obţină nota maximă la dictare. Anul viitor îşi propune să participe împreună cu unul dintre copii.



IRINA ZINGALIUC, participantă: A fost o experienţă interesantă, nu m-am aşteptat să iau nota zece. Mi s-a părut un text cu capcane, aş spune eu. Din totdeauna am avut o dragoste şi un respect aparte pentru limba română. Eu cred că cel mai bun omagiu pe care îl putem aduce limbii române este să o scriem şi să o vorbim corect.


Teodor are 17 ani şi este elev la o instituţie de învăţământ cu predare în limba engleză. Chiar dacă de mai bine de doi ani nu mai studiază nicio materie în limba română, el a reuşit să obţină un rezultat remarcabil. Spune că este autodidact, iar acest lucru îl ajută să nu uite limba nativă.


TEODOR ZAPOROJAN, participant: Eu citesc foarte mult în limba română, conversez cu prietenii mei în limba română, cu familia, în limba română şi consider că acest lucru m-a salvat din a uita limba nativă, graiul natal şi mă bucur foarte mult şi sper că pentru foarte mult timp încă voi menţine nivelul meu actual de limba română prin lucruri din afara şcolii.


Participanţii ne-au spus că au avut nevoie de multă atenţie pentru a obţine un rezultat bun. Lucrările au fost evaluate de o comisie formată din 16 profesori universitari, doctori habilitați și doctori în filologie.


La evaluare s-a pus accent pe cunoașterea regulilor ortografice și de punctuație, acuratețea și lizibilitatea scrisului. Textul din acest an a fost un fragment din opera scriitorului Vladimir Beșleagă.

ADRIANA CAZACU, secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării: Laitmotivul evenimentul din acest an a fost "Limba română ne unește". Dictarea a fost mai dificilă decât în anul precedent. În primul rând au fost şi mai multe cuvine, s-a scris mai mult. Au fost foarte multe semne de punctuaţie, destul de dificile. Faptul că avem asemenea rezultate bune arată că oamenii se pregătesc de la an la an.


Marea Dictare Națională este la cea de-a treia ediţie şi s-a desfășurat pe 31 august, de Ziua Limbii Române, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Printre premiile oferite în acest an se numără abonamente de sport, seturi de cărți, vouchere la librării, căști fără fir și invitații la teatru.


REPORTER: SORINA GOLOVATIUC
Imagine: Vadim Verbnîi

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter