Învierea, cea mai veche şi mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, este singura minune care li se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi deopotrivă, spunea părintele Arsenie Boca, relatează tvrinfo.ro.

În fiecare an, în Săptămâna Patimilor creştinii comemorează, prin post şi rugăciune, patimile şi Răstignirea lui Iisus Hristos, iar Duminică, în ziua sfântă a Paştelui, se celebrează Învierea lui Iisus, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul Său.

Paştele, la evrei şi la creştini

Pesah-ul evreiesc avea loc în noaptea de 14 – 15 a lunii Nisan, când era lună plină, şi a fost sărbătorit pentru prima dată de evrei în jurul anului 1400 î.Hr. Cuvântul ebraic Pesah al vechilor iudei însemna trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu de la nefiinţă la fiinţă, iar apoi a semnificat trecerea poporului israelitean din robia egipteană la libertate.

Începând cu anul 33 d.Hr, Paştele evreiesc a coincis cu patimile, răstignirea şi învierea lui Iisus, care a stat la temelia Bisericii creştine, evenimente care pentru creştini vor căpăta tot numele de Paşte.

Dacă mielul pascal a prefigurat încă de atunci sacrificiul şi jertfa de pe cruce a Mântuitorului Iisus Christos, Paştele a continuat să reprezinte pentru creştini o trecere: de la moarte la viaţă, dar şi o trecere de la robia păcatelor la starea de libertate a oamenilor.

Aceasta este explicatia preluării termenului de Paşte de către religia creştină de la cea ebraică.

Evreii celebrează Paştele timp de 8 zile, în perioada 15-22 Nisan, iar primele şi ultimele două zile impun respectarea strictă a regulilor religioase.

Pentru creştini, sărbătoarea de Paşte cuprinde cele trei zile în care au avut loc Răstignirea, Moartea şi Învierea lui Hristos, fapte amintite în biserică din Joia Sfântă până în Duminica Învierii.

Pentru primii creştini, Moartea Domnului sau Paştile Crucii era zi de întristare în care se ţinea post prelungit până în ziua Învierii, iar noaptea Paştelui era petrecută în biserici în priveghere şi rugăciune.

Ca şi azi, momentul Învierii era întâmpinat cu cântări de bucurie şi cu lumină. Sărbătorirea Paştelui se prelungea o săptămână întreagă, săvârşindu-se în fiecare zi Sfânta Liturghie, la care toţi credincioşii se împărtăşeau cu Sfintele Taine ale lui Hristos.

Unele culte creştine – Biserica Mormonă, Martorii lui Iehova şi Adventiştii – nu serbează Paştele, deşi cred în Iisus Hristos.

Islamul îl consideră pe Iisus Christos ca fiind unul dintre profeţi, dar nu are în calendar un moment special care să recunoască Învierea lui Iisus.

Data Paştelui

Creştinii nu sărbătoresc în fiecare an la aceeaşi dată Paştele. Există date diferite de sărbătorire a Paştelui la catolici şi alte rituri creştine apusene, pe de o parte, şi ortodocşi, pe de altă parte.

Primul Sinod ecumenic desfăşurat la Niceea în anul 325 d.Hr a hotărât ca Paştele creştin să nu mai fie celebrat odată cu Paştele evreiesc (deşi, istoric, aceasta ar fi data reală), ci în prima duminică de după luna plină a echinocţiului de primăvară.

La Sinodul ecumenic de la Niceea, noţiunea de echinocţiu de primăvară a căpătat o semnificaţie deosebită – s-a considerat că este un moment reprezentativ pentru timpul primordial în care Dumnezeu a separat lumina de întuneric şi a poruncit ca lumina să fie dată de soare – ziua şi de lună – noaptea.

Până în 1582, toţi creştinii, indiferent de confesiune, sărbătoreau Paştele la aceeaşi dată. Modificarea s-a făcut odată cu reforma calendarului iniţiată de Papa Grigorie al VIII-lea, care a vrut să rectifice decalajul descoperit de astronomi între calendarul folosit până atunci, cel iulian, şi timpul real astronomic.

În timp ce catolicii au început să prăznuiască Paştele după noul calendar, Bisericile creştin-ortodoxe au rămas la sărbătorirea după vechiul calendar, care indica echinocţiul şi luna plină la date care nu mai corespundeau cu datele astronomice. Aşa se explică decalajul existent şi astăzi.

La conferinţa interortodoxă de la Constantinopol din 1923, Bisericile ortodoxe au încercat să combine calendarul iulian cu cel gregorian în stabilirea datei diferitelor sărbători. Astfel s-a ajuns la o variantă mixtă în care sărbătorile cu dată fixă, precum Crăciunul, să fie stabilite după calendarul gregorian, în timp sărbătorile cu dată variabilă, Paştele, urmau să fie stabilite tot după vechiul calendar iulian.

Au existat mai multe tentative de sincronizare a sărbătorii pascale, una dintre cele mai semnificative fiind Consiliul Bisericilor de la Aleppa, Siria, din 1997. Atunci s-a convenit ca echinocţiul să fie recunoscut în functie de observaţiile astronomice, luându-se în considerare meridianul de la Ierusalim unde a avut loc, de fapt, Învierea. Până acum nu s-a dat însă curs acestei înţelegeri.

sursa: creştinortodox.ro; wikipedia.ro

Sărbătoarea Paştelui cuprinde şi multe obiceiuri profane, de la curăţenia în casă, obiceiurile gastronomice şi înnoirea hainelor, la oferirea de cadouri pe care le-ar aduce Iepuraşul de Paşte. Multe obiceiuri au la origine credinţe creştine sau precreştine.

Ouăle de Paşte

Legendele creştine leagă simbolul ouălor roşii de patimile lui Iisus. Se spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, când acestea l-au atins s-au transformat în ouă roşii.

Se mai spune că Sfânta Maria, venind să-şi vadă Fiul răstignit, a adus ouă într-un coş, care s-au însângerat stând sub cruce.

Se povesteşte că, după ce Iisus a fost răstignit, rabinii farisei au făcut un ospăţ de bucurie. Unul dintre ei ar fi spus: "Când va învia cocoşul pe care-l mâncam şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus". Nici nu şi-a terminat bine vorbele şi ouăle s-au şi făcut rosii, iar cocoşul a început să bată din aripi.

Obiceiul vopsirii ouălor de Paşti ar ţine şi de mitul cosmogonic al oului primordial, pe care îl găsim şi în unele legende româneşti. În tradiţia creştină, ouăle roşii simbolizează sângele vărsat de Iisus şi miracolul renaşterii.

Ouăle se ciocnesc la masa de Paşte respectându-se un anumit ritual: persoana mai în vîrstă ciocneşte prima oul, rostind cunoscuta formulă “Hristos a Înviat !”, la care se i se răspunde cu: “Adevărat a Înviat!”. Roşii iniţial, ouăle de Paşti sunt astăzi divers colorat şi, în unele zone, încondeiate în diferite motive.

În tradiţia populară românească se crede că ouăle de Paşti sunt purtătoare de puteri miraculoase - vindecă boli şi protejează animalele din gospodărie.

În dimineaţa primei zile de Paşti, copiii sunt puşi să se spele pe faţă cu apa dintr-un vas în care s-au pus dinainte un ou roşu şi un ban de argint, pentru ca astfel să fie tot anul sănătoşi şi rumeni la faţă precum oul de Paşti şi bogaţi.

Ca răspândire geografică, obiceiul încondeierii acoperă întreaga suprafaţă a ţării.

În Bucovina, încondeiatul ouălor a fost adus la nivel de artă. Ouăle sunt decorate cu migală şi simţ artistic, meşterii bucovineni fiind adevăraţi artişti populari.

În Muntenia şi în Oltenia, motivele ornamentale sunt naturaliste şi cu mai puţine culori.

Oboga este unul din centrele cunoscute din judeţul Olt.

În Moldova, cu cât înaintăm spre nord, motivele şi culorile sunt mai elaborate. Vestite sunt ouăle încondeiate de la mănăstirea Suceviţa, al căror decor este executat din mărgele.

În Transilvania şi în Banat găsim o mare varietate de modele şi culori atât la români, cât şi la minorităţile naţionale.

Ţara Bârsei a atins un nivel deosebit prin fineţea desenului, a compoziţiei ornamentale şi cromatice.

Nu există nicio dogmă care să spună clar în ce zi se vopsesc ouăle. Important este să le avem pe masă în Duminica Paştelui.

Mielul şi pasca

Simbol al jertfei lui Iisus, mielul este, în mod tradiţional, alături de ouă, nelipsit de Paști de pe masa creştinilor. La origine, tradiţia mielului vine de la evrei, unde era adus ca jertfă în faţa lui Dumnezeu. Odată cu trecerea la creştinism, a fost preluat şi obiceiul mielului la masa de Paşti.

Creştinii se referă azi la Iisus ca la "mielul lui Dumnezeu". Până în secolul al X-lea, de la masa de Paşti a creştinilor nu lipsea mielul întreg, chiar Papa păstrând acest obicei. După secolul al X-lea, au început să fie folosite doar bucăţi de miel, în locul mielului întreg.

În tradiţia populară se spune că mielul este aducător de noroc şi că, dacă întâlneşti un miel în preajma Paştelui, este semn de noroc şi bunăstare. În popor există şi superstiţia că diavolul poate lua forma oricărui animal, mai puţin pe cea a unui miel, datorită legăturii sale cu sacralitatea.

Azi, mielul este prezent pe masa de Paşte şi sub formă de mici figurine din ciocolată sau făcute din aluat.

Pasca are o formă rotundă pentru că se crede că aşa au fost scutecele Mântuitorului. De obicei, se pun în ea sare, lapte, cuişoare, scorţişoară, şofran. Uneori are la mijloc o cruce, alteori este simplă.

În Bucovina există o legendă conform căreia Iisus Hristos, înainte de a fi prins şi răstignit, le spune discipolilor că, dacă până acum au mâncat copturi nedospite şi nesărate, adică turtiţe sau azime, de acum înainte vor mânca pasca, o coptură dospită şi sărată.

Iepuraşul de Paşte

Preluat din lumea germanică a festivalurilor păgâne, iepuraşul simbolizează fertilitatea, primăvara, bucuria.

Iepuraşul este prietenul copiilor, cel care aduce daruri în preajma Paştelui

Potrivit legendei, zeiţa Eastre a găsit într-o iarnă o pasăre rănită şi, pentru a o salva, a transformat-o în iepuroaică. Aceasta şi-a păstrat însă capacitatea de a depune ouă. Pentru a-i mulţumi zeiţei, iepuroaica decora ouăle făcute şi i le dăruia.

Din această legendă s-a născut tradiţia iepuraşului care aduce daruri copiilor.