Actualitate

Tragedie la Strășeni: Doi morți și trei răniți după ce două microbuze s-au ciocnit frontal

La unitate de primire urgențe a Institutului de Medicina Urgență au fost aduşi trei pacienţi în stare extrem de gravă

Două persoane și-au pierdut viața, iar alte trei au fost rănite, în urma unui grav accident rutier produs în această dimineață pe şoseaua M-5, în apropierea satului Negrești, raionul Strășeni. Două microbuze s-au ciocnit frontal.

Impactul a fost atât de puternic, încât unul dintre șoferi a rămas blocat între fiarele vehiculului și a fost scos de salvatori. Din păcate, medicii de la ambulanţă nu au mai putut face nimic pentru el. În urma accidentului, o altă persoană și-a pierdut viața, iar doi pasageri au fost duşi de urgenţă la spital pentru îngrijiri de specialitate.


MARIANA DIDENCO, ofițer de presă, Inspectoratul de Poliție Strășeni: Astăzi, în jurul orei 09:00, polițiștii din Strășeni au fost sesizați despre producerea unui grav accident rutier pe traseul M-5, în apropierea satului Negrești. Potrivit informațiilor preliminare, un Ford Transit s-a tamponat frontal cu un Mercedes Sprinter. În urma impactului, șoferul Mercedesului, un tânăr de 24 de ani, a rămas blocat între fiarele vehiculului și a fost descarcerat de echipele de intervenție, însă, din nefericire, acesta a decedat la fața locului. Şi-a pierdut viața și un pasager din Ford, cu vârsta de 48 de ani. 


DORINA ARSENE, şefa serviciului comunicare, Institutul de Medicina Urgentă: La unitate de primire urgențe a Institutului de Medicina Urgență au fost aduşi trei pacienţi în stare extrem de gravă. Doi pacienţi, după investigaţii şi consultaţii în zona roşie, au fost duşi imediat în secţia terapie intensivă. Iar un pacient, la moment, se află în sala de operaţie. 

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter