Un bărbat a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru escrocherie, după ce a cauzat un prejudiciu material de peste 1,25 milioane de lei, informează Procuratura Generală.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, în anul 2020, inculpatul a indus în eroare un bărbat și, profitând de relația apropiată dintre ei, a obținut un autoturism și un apartament prin intermediul unor procuri, asumându-și obligații financiare pe care nu a avut intenția să le îndeplinească.
Sub pretextul achiziționării în rate a automobilului, inculpatul a preluat vehiculul și ulterior l-a vândut fără a plăti contravaloarea. Ulterior, a convins victima să îi elibereze o altă procură pentru a facilita vânzarea apartamentului, iar banii obținuți nu au fost returnați. O parte din sumele obținute ar fi trebuit să fie folosită pentru tratamentul tatălui victimei, iar restul să fie transferată victimei, însă inculpatul a folosit fondurile în scopuri personale.
Dosarul a fost examinat în lipsa inculpatului, acesta eschivându-se de la urmărirea penală și fiind dat în căutare. Instanța a dispus încasarea prejudiciului material de 1.254.800 lei și a prejudiciului moral de 50.000 lei în beneficiul victimei.
Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.