Trei angajați ai unui centru de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități din Soroca, învinuiți de trafic de ființe umane și de terminarea părților vătămate la depunerea de declarații mincinoase, au fost plasați în arest.
Prin încheierile judecătorului de instrucție din 20 martie 2025, două persoane au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, iar o a treia persoană – în arest la domiciliu pentru aceeași perioadă.
Potrivit informațiilor, cei trei angajați, printre care și directorul instituției, în perioada 2021 – februarie 2025 au exploatat prin muncă beneficiarii centrului, care sunt persoane cu dizabilități accentuate, inclusiv intelectuale. Profitând de starea de vulnerabilitate a victimelor, cei trei i-au transportat și adăpostit la ferma complicilor, unde persoanele au fost obligate să muncească fără remunerare.
Din cauza fricii de represalii și a dependenței față de sistemul de sprijin, victimele au acceptat această situație.
Urmărirea penală este în desfășurare.
Pentru circumstanțele agravante ale infracțiunii de trafic de ființe umane, Codul penal prevede până la 20 de ani de închisoare, iar pentru infracțiunea contra justiției – până la 3 ani de detenție.
Jurnaliștii de la Ziarul de Gardă au publicat recent o investigație, după ce au documentat din interior unul dintre cele cinci centre de plasament din țară. Cercetările jurnaliștilor au scos la iveală faptul că o parte din „beneficiarii” centrului de plasament trăiesc în condiții inumane și degradante, sunt bătuți cu polonicul în cap până ajung la spital, sunt exploatați prin muncă până la deces și chiar abuzați sexual.
Investigația „«Beneficiarii» abuzului”, în două părți, poate fi citită AICI și AICI.