Noaptea de 13 spre 14 mai a fost una dedicată muzeelor în întreaga lume. Şi în Republica Moldova, instituţiile de cultură şi-au deschis uşile pentru vizitatori peste program, iar intrarea a fost liberă. În acest an, a avut loc şi o premieră. Muzeele din Republica Moldova au participat la o ediţie comună cu cele din România, care a inclus un şir de evenimente lansate sub genericul "La noaptea muzeelor, moda prinde viață".
Sute de vizitatori au venit la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei din Chişinău pentru a se teleporta în trecut. Pe lângă faptul că au făcut cunoştinţă cu patrimoniul cultural, oamenii au mai participat la diverse expoziţii, recitaluri de muzică clasică şi vioară sau dans.
Muzeul a avut uşile deschise până la miezul nopţii, iar intrarea a fost liberă, spre bucuria oamenilor.
"Oamenii cred că au mai mult timp liber şi au început să se gândească la creşterea nivelului de cultură. Atunci când oamenii se uită spre direcţia culturii, apar alte gânduri în societate şi putem creşte."
"Am mai fost la muzeu, dar n-am văzut o reprezentare mai amplă la tot ce a fost într-o singură cameră. Am intrat şi erau deja concerte, era atrăgător şi am zis să mai vedem odată expoziţia."
"E foarte plăcut. E pregătit. Sunt cu copiii mei şi încă un grup de elevi, care sunt prin sălile de expoziţii. Sunt încântată."
"Lumea este dornică de a ieşi. Lumea este dornică de a vedea ceva nou. Toate sunt vechi şi noi sunt toate."
Reprezentanţii muzeului spun că au muncit mult pentru a avea un program pentru toate gusturile.
LIVIA SÂRBU, directorul adjunct al Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei: "Numărul de vizitatori este foarte mare, pentru că anume de Noaptea Muzeelor, la muzee se întâmplă un altfel de interacţiune a tot ce înseamnă muzeu, istoria. Oamenii au şansa să se simtă mai degajaţi. Concertele şi toate activităţile extra fac ca istoria să fie percepută altfel. Deci, este o astfel de experienţă la muzeu."
Evenimentul "Noaptea muzeelor" a ajuns la cea de-a 19 ediţie şi este organizat de UNESCO, Consiliul Europei şi Consiliul Internaţional al Muzeelor.