Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a anunțat joi, înaintea ședinței de Guvern, o creștere a investițiilor capitale, care vor spori cu 55% în 2026. Potrivit premierului, Guvernul a alocat până la 3 miliarde de lei pentru proiecte de dezvoltare, bani ce vor fi direcționați în special spre creșe, grădinițe, infrastructură de alimentație și lucrări de reparație.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, unde șeful Executivului a precizat că autoritățile pregătesc și o nouă lege a salarizării, ce ar urma să intre în vigoare în 2025.
„Vom continua să ameliorăm cadrul de salarizare pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Creșterile vor fi făcute prudent, dar constant”, a subliniat Munteanu.
Premierul a anunțat și majorări importante pentru persoanele cu venituri mici. „Salariul minim va crește de la 5.500 de lei la 6.300 de lei, iar valoarea de referință utilizată în sectorul bugetar va urca de la 2.200 de lei la 2.400 de lei”.
Aceste măsuri, susține prim-ministrul, vizează în primul rând sprijinirea celor mai vulnerabile categorii ale populației.