Autorităţile Republicii Moldova îşi propun să construiască, până la sfârşitul anului viitor, o unitate de procesare ecologică a resturilor rămase după sacrificarea animalelor şi păsărilor în industria alimentară. Este un angajament restant pe care Chişinăul şi l-a asumat încă din 2014, când a semnat un acord de liber schimb pentru exportul de ouă şi carne de pasăre în Uniunea Europeană. Unitatea, care va funcţiona la Criuleni, este în faza de proiectare.
Peste 30 de mii de tone de resturi de animale şi păsări, rămase după procesare, sunt înhumate anual în Republica Moldova. Deşi sunt conştienţi de impactul ecologic asupra solului, producătorii de carne spun că sunt nevoiţi să recurgă la această metodă pentru că nu au alte soluţii.
CAROLINA LINTE, director executiv, Asociaţia Naţională a Producătorilor de Lapte şi Carne: Asta nu este corect fiindcă pot exista scurgeri în sol. Acum când avem o abordare mai bună pentru un mediu încojurător mai bun, deci noi trebuie să avem aceste unităţi care ar diminua riscul de infectare a solului, a aerului şi a apelor.”
Complexul de prelucrarea a acestor tipuri de deşeuri va fi amplasat la marginea oraşului Criuleni, iar construcţia ar putea demara în luna februarie. Unitatea va fi gata până la finele lui 2024 şi va corespunde normelor ecologice europene.
EUGENIU VOINIŢCHI, preşedinte, Asociaţia Patronală a Avicultorilor din Republica Moldova: „Subprodusele vor fi mărunţite, după care se vor autoclava, să-i spun aşa.Se va produce o făină proteică. Se va duce la coincinerare, adică se va arde deja în uzine, se va utiliza ca combustibil, iar categoria a treia se va putea utiliza ca hrană pentru animalele de companie.”
Proiectul este implementat de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare din Republica Moldova.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare: „Noi începem procedura de proiectare a acestei unităţi. Ea va fi, după ultimele procese tehnologice europene. Ea nu foloseşte procentul de ardere. Zero pericol pentru mediu, zero pericol pentru cetăţeni, zero pericol pentru sol, pentru apă, pentru tot. Nu contactează cu nimic.”
Pentru acest proiect, Guvernul Republicii Moldova a împrumutat 12,5 milioane de euro de la Banca Mondială. Deşi, începând din martie, producătorii din Republica Moldova pot exporta în Uniunea Europeană ouă de pasăre şi carne procesată, ei nu au profitat încă de această oportunitate şi s-au axat mai mult pe vânzările de pe piaţa internă.