TV Network
Canalele TVR
Sport

Premieră istorică la Cupa Mondială 2026. Cine a rămas în lupta pentru trofeu?

post-img
SURSA: Getty Images

Anglia și Argentina au intrat în careul de ași al Cupei Mondiale, după ce au eliminat Norvegia și Elveția. Acestea s-au alăturat Franței și Spaniei, calificate zilele trecute. Cu această ocazie, pentru prima dată din 1930 încoace, în semifinalele competiției au ajuns cele mai bune patru reprezentative ale lumii conform clasamentului FIFA, potrivit Spotmedia.

ANGLIA A ÎNVINS "VIKINGII"

Anglia s-a calificat în semifinale, după ce a trecut la limită de Norvegia, scor 2-1, la finele celor două reprize de prelungiri. Pentru selecționata Albionului a fost a 11-a oară când a jucat prelungiri la turneul final.

Deși Norvegia a fost cea care a deschis scorul prin starul clubului Benfica, Andreas Schjelderup, în minutul 36, prima repriză s-a terminat la egalitate, după un gol norocos bifat de Jude Bellingham în minutul 45, din pasa lui Gordon. Despre această reușită se va scrie mult: înainte ca mingea să ajungă la vedeta lui Real Madrid, balonul pare să fi lovit un cablu care susținea camera suspendată deasupra terenului. Regulamentul spune clar că jocul trebuia oprit în acel moment, însă arbitrii nu au văzut contactul.

După un gol anulat al Norvegiei în partea secundă, pentru un fault comis de Haaland înaintea fazei, și o bară a lui Ajer în minutul 76, tot englezii au dat lovitura în prelungiri. Același Jude Bellingham a punctat și a ajuns la borna 6 la acest Mondial. Nyland a respins greșit, în față, mingea șutată de Morgan Rogers, iar Bellingham s-a întins și a ajuns primul la balon, aducând calificarea.

Odată cu această reușită s-a înregistrat o altă premieră absolută: Anglia este prima țară din istorie care are doi jucători cu cel puțin câte 6 goluri marcate la o singură ediție de Cupă Mondială, Harry Kane și Jude Bellingham.

Meciul a consemnat și o bornă istorică la nivel individual: Jordan Pickford a devenit jucătorul englez cu cele mai multe prezențe la Cupa Mondială (18), depășindu-l pe legendarul Peter Shilton. În istoria competiției, doar patru portari au strâns mai multe meciuri decât el: Fernando Muslera (19), Hugo Lloris (20), Thibaut Courtois (21) și Manuel Neuer (23).

Datorită acestui rezultat, Anglia va juca prima sa semifinală de Cupă Mondială după cea din Rusia 2018.

ARGENTINA ESTE TOT MAI APROAPE DE A-ȘI APĂRA TROFEUL

Argentina a învins-o cu 3-1 pe Elveția după prelungiri și rămâne în cursa pentru apărarea titlului mondial cucerit acum patru ani, la capătul unui sfert de finală de top de la Cupa Mondială 2026.

Echipa lui Lionel Scaloni a început cursa spre ceea ce se anunța o plimbare în parc pentru „pume”. Alexis Mac Allister a deschis scorul în minutul 10 cu o lovitură de cap splendidă, după a zecea pasă de gol oferită de Lionel Messi la un Campionat Mondial. Totuși, Argentina nu a mai contat în ofensivă după această reușită și a fost pedepsită. Dan Ndoye a combinat excelent cu Ricardo Rodriguez și l-a învins naiv pe Emiliano Martinez cu un șut la firul ierbii, fără speranțe pentru sud-americani.

Cinci minute mai târziu a venit și momentul pivotal al meciului. Deși Elveția se afla în controlul partidei, Breel Embolo a primit stupid al doilea cartonaș galben pentru o simulare și a fost eliminat. Chiar și în inferioritate numerică, helveții au rezistat eroic și au trimis confruntarea în prelungiri.

Acolo însă, presiunea s-a dovedit a fi prea mare. Julian Alvarez a prins un șut fabulos din afara careului în minutul 112, deblocând tabela. Mai mult, Argentina a mai înfipt un cuțit în defensiva adversă la ultima fază a meciului, când Lautaro Martinez a punctat decisiv după ce Granit Xhaka a pierdut naiv balonul.

Odată cu acest meci, Argentina a ajuns la 13 partide cu prelungiri disputate în istoria Cupei Mondiale, stabilind un nou record absolut al competiției.

CÂND SE VOR DISPUTA SEMIFINALELE?

Tabloul fazelor finale de la Cupa Mondială 2026 este complet. Prima semifinală, în care se vor înfrunta Franța și Spania, este programată pe 14 iulie, de la ora 22:00, și se va disputa pe stadionul din Arlington, Texas. O zi mai târziu, pe 15 iulie, tot de la ora 22:00, Anglia și Argentina se vor bate pentru al doilea bilet spre marea finală, într-un duel găzduit de arena din Atlanta.

Citește și: Norvegia - Anglia și Argentina - Elveția: Cine vor fi ultimele semifinaliste de la Cupa Mondială?

Învinsele din aceste două confruntări se vor întâlni sâmbătă, 19 iulie, de la ora 00:00, la Miami, pentru finala mică și medaliile de bronz. Marea finală va avea loc duminică, 19 iulie, de la ora 22:00, pe stadionul din East Rutherford, New Jersey.

Miza este uriașă: pe lângă titlul suprem și medaliile de aur, noua campioană mondială va pleca acasă cu o replică oficială placată cu aur a legendarului trofeu, un cec masiv din partea FIFA de peste 40 de milioane de dolari pentru federația națională și dreptul exclusiv de a purta ecusonul de campioană pe piept, alături de o nouă stea adăugată pe stemă.

author-img_1

Adrian Său

Reporter