Nick Pietrowicz, șef adjunct al Ambasadei SUA în Republica Moldova, care îndeplinește în prezent funcția de însărcinat cu afaceri, a anunțat în cadrul Forumului pentru Securitate Cibernetică din Republica Moldova, desfășurat pe 12-13 mai, alocarea a 8 milioane de dolari ca sprijin pentru securitatea cibernetică a Republicii Moldova în următorii patru ani.
„Acest parteneriat #AmericaFirst sporește siguranța atât a cetățenilor SUA, cât și ai Republicii Moldova, contribuind la detectarea și contracararea amenințărilor cibernetice care afectează stabilitatea regională și globală”, se arată într-un comunicat al Ambasadei SUA în Republica Moldova.
Programul va oferi instruire, evaluări ale amenințărilor cibernetice, instrumente și echipamente esențiale, precum și sprijin pentru protejarea infrastructurii critice.
Citește și: „Operațiunea Bălan”: Semnale de alarmă din partea experților pentru securitatea Republicii MoldovaÎn februarie 2026, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că Republica Moldova este singura țară din Europa de Est și Eurasia menționată expres în National Security and Department of State Appropriations Act, care beneficiază de o alocare de 36,5 milioane de dolari pentru consolidarea securității naționale. Legea a fost adoptată de Congresul Statelor Unite și semnată de Donald Trump.