TV Network
Canalele TVR
Politic

Igor Grosu îndeamnă primarii să finalizeze amalgamarea voluntară: 761 de primării sunt în proces

post-img
Igor Grosu

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a lansat un apel către primari, consilieri locali și raionali să continue procesul de amalgamare voluntară a primăriilor, în pofida perioadei de formare a noului Guvern. Într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook, șeful Legislativului a declarat că, deși procesul de constituire a noului Executiv presupune consultări și negocieri, reformele începute trebuie să continue.

„Suntem în procesul de formare a noului Guvern. Evident, aceasta va lua puțin timp, consultări, dialog și așa mai departe, dar mesajul meu ține de ceea ce noi am început să facem și trebuie să continuăm să facem. Este vorba de acele reforme pe care ni le-am asumat împreună", a afirmat Igor Grosu.

Potrivit acestuia, una dintre priorități rămâne reforma administrativ-teritorială prin amalgamarea voluntară a localităților. Grosu a precizat că, în prezent, 761 de primării din totalul de 890 sunt deja implicate în acest proces.

„Este un număr impresionant. S-a făcut un lucru foarte mare și se face în continuare", a spus președintele Parlamentului.

Totodată, Igor Grosu le-a mulțumit primarilor și aleșilor locali pentru implicarea în consultările cu cetățenii și colaborarea cu Cancelaria de Stat în vederea identificării celor mai bune formule de asociere a comunităților.

Șeful Legislativului susține că obiectivul reformei este consolidarea administrațiilor publice locale, astfel încât acestea să poată atrage mai multe resurse financiare și să ofere servicii publice de o calitate mai bună.

Citește și: Igor Grosu explică de ce PAS și-a desemnat din timp candidatul pentru Primăria Chișinău

„Mesajul meu este să ne mobilizăm în perioada imediat următoare pentru a finaliza acele procese inițiate. Sunt sigur că vom reuși și vom crea primării puternice, capabile să atragă resurse financiare și să dezvolte servicii bune pentru cetățenii noștri", a conchis Igor Grosu.

Reforma administrației publice locale introduce un prag minim de trei mii de locuitori pentru o primărie. Republica Moldova ar urma să treacă de la 32 la 10 raioane. Începând cu luna iulie, comasarea localitatilor se face prin lege și nu prevede stimulente pentru comunități așa cum a fost la comas area voluntară. În Republica Moldova, 87 la sută dintre localităţi au sub trei mii de locuitori.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter