TV Network
Canalele TVR
Politic

Mark Rutte, pentru TVR Moldova: „Există o cooperare puternică între NATO și R. Moldova”

Secretarul general NATO, Mark Rutte

NATO caută soluții urgente pentru întârirea flancului estic, în condițiile unui mediu de securitate tot mai instabil. Subiectul va fi discutat mâine, la reuniunea miniștrilor Apărării din statele membre. Înaintea evenimentului, secretarul general Mark Rutte a vorbit pentru TVR Moldova despre sprijinul acordat Chișinăului.

MARK RUTTE, secretar general NATO: Există într-adevăr o cooperare puternică între NATO și R. Moldova. De exemplu, când vine vorba despre tehnici și inițiative cibernetice, președinta Maia Sandu și cu mine suntem în contact. Chiar lucrăm împreună, nu doar ca NATO și R. Moldova, ci și R. Moldova cu Ucraina, R. Moldova cu aliați individuali. Evident, nu vrem să ne informăm prea mult adversarii despre ce facem mai exact, dar vă pot asigura că există o cooperare puternică cu UE, desigur, când te uiți la Moldova, dar și când vine vorba de NATO pe toate aceste probleme. 15:45


VIRGINIA PÎNTEA, jurnalist TVR Moldova: Asigurarea secretarului general al NATO vine exact în contextul în care președinta Maia Sandu cere modificări legislative urgente pentru ca Republica Moldova să poată dezvolta și produce propriile drone de interceptare. Este o urgență pentru că tot mai multe drone rusești au violat spațiul aerian național. Răspunsul primit astăzi de la Bruxelles arată că intenția Chișinăului de a-și proteja spatiul aerian cu tehnologia proprie nu mai este privită doar ca o ambiție locală, ci ca o necesitate regională pe care Occidentul o susține politic și logistic. Semnalul transmis de aici este clar: securitatea Republicii Moldova este tratată cu maximă seriozitate.

Citește și: Mark Rutte: Republica Modova are mulți prieteni în NATO


Până acum, NATO nu a publicat agenda completă a reuniunii de mâine, însă întâlnirea este considerată una importantă deoarece va pregăti deciziile ce urmează să fie adoptate la summitul liderilor NATO din iulie, in Turcia. Amintim că România a găzduit în mai Summitul Formatului București 9 și al Țărilor Nordice. La finalul evenimentului s-a accentuat ideea colaborării mai strînse a aliaților cu SUA în cadrul NATO, mai ales pe flancul estic. Țările participante au convenit să susțină la summitul NATO de la Ankara, din iulie, conceptul NATO 3.0. ///

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter