Justiție

Integritate financiară pusă sub semnul întrebării: Procurorul Victor Cazacu, respins la vetting

post-img
Integritate financiară pusă sub semnul întrebării: Procurorul Victor Cazacu, respins la vetting

Procurorul Victor Cazacu din cadrul Procuraturii Anticorupție nu a promovat evaluarea externă după ce Comisia de evaluare a procurorilor a constatat necorespunderea acestuia cu criteriul de integritate financiară. În urma examinării, Comisia a propus ca Victor Cazacu să nu promoveze evaluarea, iar raportul a fost aprobat cu votul majorității membrilor participanți.

Decizia Comisiei a fost luată după două runde de audieri. Inițial, procurorul a fost audiat de Completul B, însă raportul nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobat. Ulterior, cazul a fost examinat în plenul Comisiei, unde au fost solicitate clarificări suplimentare privind diferențele dintre venituri și cheltuieli, proprietățile deținute, precum și împrumuturile obținute.

Raportul de evaluare a fost transmis procurorului Victor Cazacu și Consiliului Superior al Procurorilor, care urmează să decidă, în termen de 30 de zile, dacă acceptă sau nu concluziile Comisiei. Conform legislației în vigoare, raportul va fi făcut public după expirarea termenului legal de contestare sau în termen de cel mult trei zile de la pronunțarea unei hotărâri definitive de către Curtea Supremă de Justiție.

Potrivit declarației de avere pentru anul 2024, Victor Cazacu a indicat un salariu de 352.660 de lei de la Procuratură, diurne în valoare de 21.753 de lei, iar soția sa a declarat un salariu de 188.373 de lei obținut de la Moldindconbank. 

De asemenea, procurorul a declarat o donație de 4.900 de euro, precum și alocații din România în valoare de 5.136 de roni. La capitolul bunuri imobile, acesta a indicat un apartament, un teren agricol și un teren extravilan. În ceea ce privește bunurile mobile, Victor Cazacu a declarat două camioane și un autoturism Toyota, procurat în anul 2023, la prețul de 480.000 de lei.

Victor Cazacu lucrează în sistemul procuraturii din 2010, iar din 2016 a activat la Procuratura municipiului Chișinău, ulterior continuându-și activitatea, din 2020, la Procuratura Anticorupție.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter