Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a refuzat inițierea controlului averii și intereselor personale în privința lui Andrian Belostecinic, consilier în cadrul cabinetului primarului general al municipiului Chișinău, Ion Ceban. Decizia a fost luată după examinarea unei sesizări privind posibile încălcări ale regimului declarării averii și intereselor personale.
Potrivit procesului-verbal emis pe 7 august 2026, sesizarea a fost înregistrată la ANI pe 9 iulie și viza presupuse nereguli în declarațiile de avere și interese personale pentru anii 2023-2025. Petiționarul a invocat, între altele, posibila nedeclarare a unor dividende și donații, precum și neconcordanțe între veniturile declarate și cheltuielile efectuate.
În urma verificării prealabile, inspectoarea de integritate a analizat declarațiile lui Belostecinic, precum și informațiile disponibile în sistemul e-Integritate și în registrele de stat. Documentul arată că acesta a devenit subiect al declarării începând cu 1 august 2024, după numirea sa în funcția de consilier în cadrul Cabinetului Primarului General.
Potrivit ANI, Belostecinic și membrii familiei sale nu au dobândit, pe perioada exercitării funcției de consilier, bunuri mobile sau imobile.
Andrian Belostecinic a prezentat actele solicitate de ANI, inclusiv documente referitoare la contractarea unor credite, recipise și contracte de împrumut, în total 17 file. ANI a constatat că explicațiile au fost susținute de documentele prezentate.
Analiza cumulativă a documentelor prezentate a confirmat, potrivit instituției, informațiile reflectate în declarațiile de avere și interese personale, fără să fie identificate discrepanțe între datele declarate și circumstanțele stabilite în cadrul verificării.
ANI mai precizează că nu au fost identificate bunuri sau venituri care trebuiau declarate, dar nu au fost reflectate în declarațiile de avere și interese personale.
Potrivit declarației de avere și interese personale depuse de consilier pentru anul 2025, acesta a declarat un salariu de peste 177 de mii de lei, obținut de la Primărie, iar pentru soția sa a indicat un salariu de 66 de mii de lei, obținut de la un SRL. De asemenea, acesta a declarat venituri provenite dintr-o despăgubire.
La categoria bunurilor, Andrian Belostecinic a declarat un teren intravilan, o casă de locuit obținută prin donație și un alt bun imobil (construcție), precum și un automobil de model Audi A6, în valoare de 350 de mii de lei.
La capitolul datorii, funcționarul a declarat împrumuturi în valoare totală de 2 milioane de lei. Totodată, acesta a indicat contractele soției sale finanțate din bugetul de stat și din bugetul local, în valoare totală de aproximativ 188 de mii de lei.
Pe 27 iulie ANI a anunțat că inițiază și un control privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese în privința lui Andrian Belostecinic. Potrivit procesului-verbal, sesizarea a fost înregistrată la 9 iulie 2026 și vizează suspiciuni privind existența unui posibil conflict de interese derivat din relațiile dintre subdiviziuni ale Primăriei municipiului Chișinău și societăți comerciale asociate membrilor familiei acestuia.
Potrivit unei investigații ai ZdG, firmele familiei, „Advision-Art” SRL, în cadrul căreia consilierul lui Ceban figura drept fondator și administrator până în momentul angajării la primărie, și PUBLICAŢIA PERIODICĂ REVISTA „BRILLIANCE REVIEW” S.R.L., administrată de soția lui, Irina Belostecinic, au beneficiat de mai multe contracte pe bani publici, semnate în exclusivitate cu structuri subordonate municipalității.
La fel, potrivit unui material publicat de Revizia.md, Direcția Generală Mobilitate Urbană (DGMU) a atribuit companiei ( „BRILLIANCE REVIEW” S.R.L.) sume de bani (de exemplu, 57,2 mii lei în 2024) pentru materiale informative și promovarea proiectelor finanțate de UE.