Justiție

Speluncă de droguri, destructurată la Chișinău: șapte persoane reținute

șapte persoane reținute

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Ciocana au contracarat activitatea ilegală a unui bărbat în vârstă de 44 de ani, locuitor al municipiului Chișinău, bănuit că ar fi organizat și întreținut o speluncă destinată consumului de droguri.

Potrivit unui comunicat emis de Poliție, în urma unor percheziții autorizate, desfășurate la domiciliul acestuia, oamenii legii au depistat șapte persoane care se aflau în locuință pentru consumul de substanțe narcotice.

În cadrul acțiunilor, polițiștii au ridicat dispozitive improvizate pentru consumul drogurilor, folie de staniol cu urme de carbonizare, precum și mai multe pachețele din hârtie ce conțineau o substanță asemănătoare mefedronei.

Toate probele au fost ridicate și transmise pentru efectuarea expertizei specializate. Persoanele identificate sunt cercetate în conformitate cu legislația penală în vigoare.

Investigațiile continuă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cazului.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter