Justiție

Închisoare pentru un procuror anticorupție pentru că a tras la răspundere pe nedrept un polițist

post-img
Procuratura Anticorupție

Un procuror anticorupție din sudul țării, care a exercitat și funcția de procuror-șef interimar al Procuraturii raionului Cahul, a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru tragere cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate și amestec în înfăptuirea justiției.

Potrivit probelor administrate de Procuratura Anticorupție , în decembrie 2015, procurorul i-ar fi cerut șefului Serviciului investigații fraude economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Cantemir să înceteze un proces contravențional inițiat în urma unui control efectuat la o stație PECO din Cantemir. Controlul viza prevenirea utilizării echipamentelor electronice neautorizate la coloanele de distribuție a carburanților.

După refuzul polițistului, procurorul ar fi inițiat o cauză penală neîntemeiată împotriva acestuia, invocând pretinsa depășire a atribuțiilor de serviciu și susținând că ar fi fost cauzate prejudicii stației PECO în valoare de 4.827 de lei. Dosarul a ajuns în instanță, dar polițistul a fost achitat de toate instanțele naționale.

Într-un alt episod, procurorul ar fi încercat să influențeze examinarea unei cauze penale aflate pe rolul Judecătoriei Cahul, urmărind înlăturarea avocatului ales de inculpat. Potrivit acuzării, acesta ar fi recurs la denigrarea imaginii avocatului și ar fi sugerat chiar inițierea unei cauze penale pe numele acestuia. În acest context, procurorul i-ar fi propus inculpatului o schemă prin care să ofere bani avocatului, acțiune ce urma să fie documentată, promițându-i în schimb intervenții pentru a evita tragerea la răspundere penală.

Un alt capăt de acuzare vizează perioada în care inculpatul exercita funcția de procuror-șef interimar al Procuraturii raionului Cahul. Acesta l-ar fi invitat pe șeful adjunct interimar al Sectorului Poliției de Frontieră Gotești și i-ar fi oferit un dispozitiv de înregistrare audio, solicitându-i să provoace o persoană investigată la comiterea unor fapte ilegale. În schimb, procurorul i-ar fi promis sprijin pentru promovarea în funcție prin intervenții pe lângă conducerea Ministerului Afacerilor Interne.

Sentința a fost pronunțată în lipsa inculpatului, fiind menținut arestul preventiv până la rămânerea definitivă a hotărârii. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Sud.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter