După mai bine de trei decenii la conducerea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin se retrage din funcția de președinte al formațiunii. Decizia a fost oficializată sâmbătă, 6 iunie, la cel de-al XI-lea Congres al PCRM, unde Diana Caraman a fost aleasă noul lider al partidului, iar Voronin a primit statutul de președinte de onoare.
Congresul, desfășurat la Chișinău, a reunit 254 de delegați din organizațiile teritoriale ale partidului. În cadrul reuniunii au fost prezentate rapoartele de activitate ale Comitetului Central pentru perioada 2021-2026, fiind adoptate, totodată, o nouă redacție a Programului PCRM și modificări la Statutul formațiunii.
Una dintre cele mai importante decizii adoptate a fost instituirea funcției de președinte de onoare al PCRM. În această funcție a fost ales în unanimitate Vladimir Voronin, fondatorul partidului și liderul care a condus formațiunea de la înființarea acesteia.
Noua președintă a PCRM, Diana Caraman i-a mulțumit lui Vladimir Voronin.
„Vreau să încep de la principalul lucru: o plecăciune joasă în fața lui Vladimir Nikolaevici Voronin. A condus Partidul Comuniștilor din Republica Moldova în vremuri grele, fără a se abate de la principii și fără a-și pierde încrederea în popor. De-a lungul anilor, el ne-a arătat ce înseamnă adevărata conducere, ce este puterea responsabilă", a scris Caraman pe rețelele sociale.
Aceasta a declarat că îl consideră pe Voronin mentorul său și a afirmat că va continua cursul politic promovat de partid.
Citește și: Voronin vrea fracțiune separată și declară rezultatele Blocului Patriotic nesatistăcătoareÎn urma congresului, au fost aleși și noii secretari ai Comitetului Central al PCRM - Constantin Starîș și Vladimir Telnov.
Potrivit moldpres, partidul Comuniștilor din Republica Moldova a fost fondat în 1993, după ridicarea interdicției impuse activității formațiunilor comuniste în primii ani de independență ai Republicii Moldova. PCRM a obținut majoritate parlamentară în alegerile din 2001 și a guvernat Republica Moldova în perioada 2001–2009, când liderul partidului, Vladimir Voronin, a deținut funcția de președinte al țării.Formațiunea și-a păstrat prezența în viața politică a Republicii Moldova și după pierderea guvernării, deși influența sa electorală s-a redus considerabil în ultimii ani.