Odată cu demisia premierului Alexandru Munteanu, au plecat din funcţie toți miniștrii din Guvern. Unii experți avertizează că această criză politică vine în cel mai prost moment și ar putea amâna negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Alții îndeamnă la calm, deoarece o nouă echipă guvernamentală poate fi formată rapid.
Sunt voci ce sustin că demisia lui Alexandru Munteanu era previzibilă, pe fondul tensiunilor politice. Unii o văd ca un gest de onoare, alţii un rezultat al presiunilor interne.
MIHAI ISAC, analist politic: Decizia este practic o demisie de onoare, dar o putem traduce și ca o capitulare în fața unor interese pe care le vedem în acest moment, interese care se opun integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. – Interese din interiorul guvernării? – Hai să fim serioși, grupurile de persoane politice din Republica Moldova sunt transpartidice!
ALEXANDRU TĂNASE, fost ministru al Justiţie şi preşedinte al CC: Chiar din momentul învestirii, când a fost lansat programul de guvernare, s-a văzut clar că nu are nicio viziune clară reformatoare, nu a enunţat nicio reformă, a conţinut foarte multe enunţuri care dădeau bine propagandistic, dar substanţă nu a avut niciodată. Mai mult ca atât, premierul Munteanu niciodată nu a avut capacitatea să formeze o echipă guvernamentală.
Expertii mai spun că această demisie nu trebuie interpretată doar prin prisma scandalurilor publice. Reforma fiscală a fost buturuga care a răsturnat carul Guvernului Munteanu, pentru că afectează buzunarele cetăţenilor.
ANDREI CURĂRARU, expert comunitatea WatchDog: Ministerul de resort și Premierul nu au luat suficient în calcul impactului social, mecanisme de protecție a celor vulnerabili și au fost nevoiți să retragă bucăți din această politică după ce lumea s-a enervat. O reformă poate fi corectă economic și totuși pierdută politic dacă oamenii nu înțeleg logica ei. Scandalul MoldATSA deși mult mai vizibil, a fost doar o cauză secundară. Scandalul care ține de salariile nesimțite din interiorul întreprinderilor de stat este în continuă desfășurare, acolo există o nevoie clară de reformă, reducere a veniturilor directe și indirecte a barosanilor de la stat și un control care să excludă repetarea situațiilor de tip MoldATSA.
Instabilitatea politică de la Chişinău vine intr-un moment de dezvoltare a relației cu Uniunea Europeană.
DANIEL VODĂ, expert în Politici externe și comunicare strategică: Republica Moldova are o majoritate parlamentară care este capabilă să-și formeze un guvern, instituții funcționale și proceduri constituționale care indică ce urmează. Demisia prim-ministrului este, evident, un moment politic important și vom afla motivele care au dus la asta, dar nu este un vid de putere și nu este un motiv de panică.
ION TĂBÎRȚĂ, comentator politic: Acum, în iulie, Republica Moldova trebuia să fie decizia Uniunii Europene privind Republica Moldova, ca să mai fie deschise cel puțin încă două clustere de capitole privind negocierile de aderare. Acum apare serios ca întrebare, în condițiile când avem o criză politică la Chișinău și nu avem un guvern, dacă Uniunea Europeană va lua această decizie sau o va amâna pentru o anumită perioadă.
Cetăţenii au păreri împărţite. Toţi speră, însă, la stabilitate și un nou început, mai bun.
Guvernul condus de Alexandru Munteanu a fost învestit oficial pe 1 noiembrie 2025. Demisia lui Alexandru Munteanu vine la scurt timp după scandalul Moldatsa și după ce președinta Maia Sandu s-a declarat nemulţumită de situația creată și a promis "curățenie generală".