TV Network
Canalele TVR
Actualitate

Sfânta Blandina de Iași, cinstită la Chișinău după canonizarea oficială

Ceremonie religioasă cu puternică încărcătură emoțională la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău, unde a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina de Iași. Este una dintre cele mai noi sfinte ale Bisericii Ortodoxe Române, cunoscută pentru viața sa de credință și smerenie, după exilul în Siberia. La slujbă au participat zeci de credincioși și preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei.

Învățătoarea Mihaela Iordache, cea care avea să devină mai târziu Sfânta Mărturisitoare Blandina de Iași, a fost deportată de regimul sovietic în Siberia, împreună cu familia sa, după ocuparea Basarabiei de către URSS. A suferit aproximativ 15 ani în lagăre și în detenție, trecând prin foamete, frig și muncă silnică.


„Sfânta Blandina a cunoscut crucea până în Siberia, dar Dumnezeu a arătat-o biruitoare prin blândețe, bunătate, iertare și iubire de aproapele”, a declarat Înaltpreasfințitul Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos.


„Să înțelegem că dacă de pe acest pământ un om a putut trăi în nădejde și sfințenie, să nu se lase biruită de greutățile acelor timpuri, atunci și toți locuitorii de aici, din Basarabia, pot avea aceeași nădejde”, a spus Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.


În Siberia, soțul femeii a murit, însă ea a supraviețuit și, după eliberare, a ajuns la Iași, unde și-a dedicat viața rugăciunii și ajutorării oamenilor.


„Mulți dintre contemporanii ei spuneau: Blandina, tu ești învățătoare, te duci să speli podelele la biserică, ești o femeie cultă, nu ar trebui să faci lucrul acesta. De aici vedem atitudinea ei față de Dumnezeu și conștientizarea faptului că toate le avem de la Dumnezeu. Dacă îl avem pe Dumnezeu, celelalte lucruri sunt secundare”, a menționat Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.


Mulți credincioși spun că au simțit ajutor și întărire sufletească prin rugăciunile adresate ei. Tocmai această evlavie populară și mărturiile despre viața ei au contribuit la recunoașterea oficială și canonizarea sa.


„Ne rugăm la Maica Blandina să fie mijlocitoare către Dumnezeu pentru Republica Moldova, România. Să fie în unitate, în dragoste”, a spus o credincioasă.


„Din punct de vedere religios, am rămas foarte mult în urmă față de România. De câțiva ani ni s-a dat libertate mai multă, lumea are nevoie de mai multă rugăciune și înainte se rugau, dar acum e libertatea de a aprinde o lumânare de sănătatea copiilor, a părinților”, a spus o altă credincioasă.


Sfânta Mărturisitoare Blandina de Iași a fost canonizată oficial de Biserica Ortodoxă Română în cadrul proclamării generale a noilor sfinți români, care a avut loc pe 6 februarie, la Patriarhia Română din București.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter