Palatul Republicii din Chișinău a găzduit la 25 septembrie 2026 cea de-a doua ediție a Galei Premiilor în domeniul Patrimoniului Cultural, dedicată recunoașterii oamenilor, instituțiilor și comunităților care contribuie la cercetarea, protejarea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural al Republicii Moldova.
Fundația Valentin Eșanu a fost partener al evenimentului, organizat de Fundația Heritage 21, Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova și Institutul Patrimoniului Cultural, în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului 2026.
Gala a fost deschisă prin mesajele domnului Dan Suruceanu, ministrul Culturii al Republicii Moldova, ale lui Alexandru Corduneanu, din partea Fundației Heritage 21, și Sergiu Musteață, din partea Asociației Naționale a Tinerilor Istorici din Moldova.
În cadrul ceremoniei au fost acordate șapte premii:
* Premiul „Mass-media pro patrimoniu” i-a revenit domnului Vitalie Guțu, fondatorul și realizatorul platformei „Călătorii cu gust”, pentru contribuția la documentarea și promovarea patrimoniului cultural imaterial și a tradițiilor vii. Premiul, oferit de Fundația „Valentin Eșanu”, a fost înmânat de fondatorul acesteia, domnul Valentin Eșanu.
* Premiul pentru protejarea și valorificarea patrimoniului arheologic a revenit Centrului de Arheologie „Ion Niculiță” al Universității de Stat din Moldova, condus de domnul Aurel Zanoci, doctor, conferențiar universitar. Premiul a fost înmânat de doamna Joanne Kramb, atașat cultural al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova.
* Premiul pentru conservarea și valorificarea patrimoniului muzeal și dezvoltarea colecțiilor i-a fost acordat domnului Radu Marandiuc, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Sîngerei. Distincția, oferită de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău, a fost înmânată de doamna Monica Babuc, directoarea instituției.
* Premiul pentru cercetare în domeniul patrimoniului cultural a fost acordat domnului dr. Sergius Ciocanu. Premiul, oferit de Primăria Municipiului Chișinău, a fost înmânat de domnul Ion Ceban, primar general.
* Premiul pentru întreaga carieră i-a revenit doamnei dr. Tamara Nesterov, pentru contribuția sa de durată la cercetarea patrimoniului arhitectural și la înțelegerea și valorificarea culturii materiale din Republica Moldova. Premiul, oferit de Primăria Municipiului Ungheni, a fost înmânat de domnul Vitalie Vrabie, primar.
* Premiul pentru valorificarea identității simbolice a orașelor a fost acordat doamnei dr. Aliona Grati. Distincția, oferită de compania MegaGen Moldova, a fost înmânată de domnul Vlad Durnea, director general.
* Premiul pentru Parteneriat în Protejarea și Valorificarea Patrimoniului Cultural a fost acordat Primăriei Municipiului Edineț și Muzeului Ținutului Edineț, reprezentate de primarul Constantin Cojocaru și directoarea muzeului, Galina Mosoric. Premiul, oferit de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, a fost înmânat de domnul Corneliu Cirimpei, Secretar de Stat.
Fiecare distincție a cuprins trofeul din bronz creat de sculptorul Valentin Vârtosu, o diplomă de excelență și un premiu financiar.
Seara a fost completată de un moment muzical susținut de Dorel Burlacu Jazz Band, alături de invitații speciali Tania Turtureanu și Vitalie Todirașcu, într-un program inspirat de muzica anilor ’20 și ’30.
Un moment aparte al Galei l-a constituit prezentarea unei colecții vestimentare inspirate din moda Chișinăului anilor ’30, realizată la inițiativa Fundației Heritage 21, în colaborare cu Facultatea de Arte Vizuale și Design a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, cu participarea Iuliei Gorneanu și a studenților programului Modă și design vestimentar.
Fundația „Valentin Eșanu”, care a fost fondată în 2022 de omul de afaceri Valentin Eșanu.
Dl Valentin Eșanu este omul de afaceri care susține mai multe proiecte culturale și educaționale. Un loc important în activitatea sa îl ocupă păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural, prin sprijinirea festivalurilor dedicate tradițiilor locale, promovarea creației autohtone, susținerea bibliotecilor școlare și apropierea tinerei generații de cultură și memorie.
Pentru Valentin Eșanu, implicarea în cultură reprezintă astfel o formă de responsabilitate față de comunitate și față de valorile pe care aceasta le transmite mai departe.
Sloganul Fundației este OAMENI – TRADIȚIE – VALORI!
***
Acest articol este un produs comercial.