Circa 90 la sută dintre persoanele care fac parte din comunitatea LGBT+ au fost supuse bullyingului sau abuzurilor fizice ori sexuale. Sunt rezultatele îngrijorătoare ale unui studiu prezentat astăzi de Centrul de Informații "GENDERDOC-M". Reprezentanţii organizaţiei cer societăţii să nu îi mai discrimineze pe cei care au o altă orientare sexuală, iar autorităţilor să ia măsuri pentru a-i proteja, dar şi să intervină mai eficient în caz de abuz.
La acest studiu au participat 116 persoane din comunitatea LGBT din Republica Moldova. Jumătate au declarat că li s-au propus activităţi sexuale în schimbul unor cadouri, bani sau alte beneficii. Mai bine de un sfert au mărturisit că s-au confruntat cu experienţe de constrângere sexuală sau fizică. "Fiecare al patrulea copil a trecut prin experienţa unui abuz sexual sau fizic", a menţionat directorul organizaţiei, Angelica Frolov.
ANGELICA FROLOV, director, Centrul GENDERDOC-M: Peste 90% dintre respondenţi au fost expuşi la comentarii, glumelor sau remarci cu tentă sexuală. Deci 90% dintre toţi au zic că, cândva, la vârsta de la 11 la 17 ani, au primit astfel de comentarii. Aproape 70 dintre participanţi au raportat atingeri cu tentă sexuală fără consimţământ, iar 2/3 au fost expuşi la conţinut sexual nedorit.
NATALIA OZTURK, coordonator de program, Centrul GENDERDOC-M: A fost un an foarte complicat din punct de vedere emoţional. Un copil a fost supus exorcismului. Până la urmă această fată a fost nevoită să fugă de acasă când a împlinit 18 ani. Un copil a fost bătut, la 15 ani, bătut până la sânge şi a fugit de acasă. A înceară ajutor de la stat şi cei care trebuia să-l ajute nu au ajutat acest copil.
Şi în mediul online se înregistrează un număr tot mai mare de cazuri de bullying la adresa membrilor comunitatii LGBT+, mai atrag atenţia autorii studiului.
ALEXANDRU GOJA, specialist în monitorizare şi evaluare, Centrul GENDERDOC-M: Pe parcursul anului 2025 au fost înregistrate câteva cazuri de violenţă şi abuz, cu toate că legislaţia Republicii Moldova are o circumstanţă a acestor crime bazate pe prejudecată, încă mai avem făptaşi.
Îndemnând societatea să nu-i mai discrimineze pe membrii comunităţii LGBT, care au aceleaşi drepturi ca toţi cetăţenii, reprezentanţii Centrului de Informații "GENDERDOC-M" au spus că, printre altele, homofobia poate şubrezi o democraţie. Şi chiar dacă există prevederi în Codul Penal care pedepsesc abuzurile la adresa persoanelor cu alte orientări sexuale, în practică rareori aceste fapte sunt cercetate ca fiind motivate de ură, ceea ce le descurajează pe victime să ceară ajutor.
De aceea, organizaţia GENDERDOC-M recomandă autorităţilor să îmbunătăţească accesul la protecție, la justiție și la servicii sigure pentru membrii comunitatii LGBT+ şi să intervină ferm în cazurile de abuz.