Ministerul Energiei anunță că, în această după amiază, au fost finalizate lucrările de reparaţie pe LEA Vulcanesti - MGRES şi aceasta a fost reconectată. Instituția precizează că, linia electrică a fost pusă sub tensiune şi sincronizată.
Potrivit Ministerului Energiei, un segment al LEA Vulcanesti - MGRES, aflat pe teritoriul Ucrainei, a fost afectat de chiciură şi a cedat în dimineaţa zilei de sâmbătă, 31 ianuarie, ce, alături de alte probleme tehnice apărute în sistemul energetic ucrainean, au declanşat sistemul automat de protecţie.
„Până la conectarea nodului energetic de la MGRES, în ziua de duminică erau importate din România prin intercoenxiunile de 110 kV în regim de insulă cca 205 MW energie electrică, alte 320 MW fiind tranzitaţi din România printr-o rută alternativă”, precizează instituția.
Amintim că, sâmbătă, 31 ianuarie, zeci de localități din mai multe raioane ale Republicii Moldova au rămas fără energie electrică. Spitalele și instituțiile strategice au funcționat pe generatoare, iar salvatorii, polițiștii și energeticienii au fost în alertă.
Citește și: Cum a depășit Moldova pana de curent? A fost activat un regim stabilit împreună cu România
În urma problemelor la linia Isaccea–Vulcănești–MGRES, au fost afectați peste 356.000 de consumatori din 219 localități din centrul și sudul republicii, inclusiv municipiul Chișinău.
Citește și: R. Moldova și-a asigurat 94% din necesarul de energie din surse proprii, la amiază