Politic

R. Moldova, record de prezență la alegerile prezidențiale din România

R. Moldova, record de prezență la alegerile prezidențiale din România

Cetățenii români din Republica Moldova au înregistrat un record de participare la alegerile prezidențiale din România. Aproape 91 de mii de persoane au ieșit la vot, cu 10 mii mai multe decât la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024. Potrivit experților, alegătorii basarabeni şi-au dorit un preşedinte care să reprezinte interesele întregului popor şi să asigure consolidarea relaţiilor dintre Chişinău şi Bucureşti, în parcursul european al Republicii Moldova.

În primul tur al scrutinului prezidențial din România, desfășurat în perioada 2-4 mai, peste 90.850 de cetăţeni români din Republica Moldova și-au exprimat opțiunile de vot. 


Datele arată că cei mai mulți l-au votat Nicușor Dan pentru funcția de șef al statului – 47.630 de alegători sau 52,63% din numărul total. Pe locul doi s-a situat Crin Antonescu, care a acumulat 19.630 de voturi, adică 21,69%. George Simion a fost votat de 11.283 de votanți sau 12,47%, urmat de Elena Lasconi cu 8.686 de voturi sau 9,60% și Victor Ponta cu 1.990 de voturi sau 2,20%.


ALEGERILE PREZIDENȚIALE DIN ROMÂNIA, VOT ÎN R. MOLDOVA

TOTAL                    90.850 cetățeni

Nicușor Dan         -  47.630 votanţi (52,63%)

Crin Antonescu    – 19.630 votanţi (21,69%)

George Simion    – 11.283 votanţi (12,47%)

Elena Lasconi      -  8.686 votanţi (9,60%)

Victor Ponta        -  1.990 votanţi (2.20%)

SURSĂ BEC România

Aceste rezultate arată că cetăţenii români din Republica Moldova sunt interesaţi de integrarea europeană, consolidarea relațiilor cu România și pacea în regiune, cred analiştii de la Chişinău.


ANDREI CURĂRARU, expert în politici publice, WatchDog: Este clar că tendințele din RM sunt diferite de cele ce vedem în Ro. Este clar că RM este  mai rezistentă la propaganda populistă decât populația din țară, având în vedere că am trecut prin mai multe valuri de astfel de propagandă. Rezultatele din RM, ca și în alegerile anulate anterior, reflectă că cetățenii din RM cu dublă cetățenie își doresc o Românie europeană care să sprijine în continuu efortul RM de integrare europeană.


VICTOR JUC, politolog: Acest vot demonstrează că cetățenii din RM votează util, considerând că pentru România este foarte important de a continua aprofundarea parcursului european, în contextul că societate din RO, sistemul politic se află într-o criză, care trebuie reformat, modernizat nu prin izolaționism au suveranism dar prin continuarea relațiilor cu UE, prin mecanismele care și-au demonstrate viabilitatea. 


NICOLAE NEGRU, analist politic: Cetățenii din R.Moldova sunt mai sensibili la ceea ce se întâmplă în Ucraina, pe linia frontului. Și atunci  când  un politician de la București zice că trebuie sista ajutorul pentru Ucraina, atunci desigur că acest politician are șanse mai mici ca să fie votat. Fiindcă ceea ce se întâmplă în Ucraina ne privește direct, Ucraina este scut pentru RM.

Potrivit analiștilor, votul din Republica Moldova va avea o importantă influență asupra rezultatelor și în turul doi.


ANDREI CURĂRARU, expert în politici publice, WatchDog: Cred că RM are un potențial electoral pentru România încă neexplorat. Cred eu că în turul doi al acestor alegeri vom avea un rezultat și mai bun, în sensul prezenței la vot și susținerii opțiunii pro-europene.  

Pentru alegerile prezidențiale din România, în R. Moldova au fost deschise 64 de secții de votare cu 5 mai multe decât la alegerile din noiembrie 2024.  Atunci la urne s-au prezentat aproximativ 80.942 de alegători basarabeni cu cetăţenie română.

REPORTER: NATALIA CHICU

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter