Social

Autoritățile investighează decesul unui copil din Bubuieci: Presupuse acte de bullying

post-img
Liceul Teoretic "Toader Bubuiog"

Ministerul Educației și Oficiul Avocatului Poporului s-au autosesizat în urma decesului unui băiat de 13 ani din comuna Bubuieci, municipiul Chișinău, despre care se presupune că a fost victima bullying-ului. Copilul a decedat la Institutul Mamei și Copilului, unde a fost transportat în stare gravă după ce a fost inițial tratat la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco” ca urmare a unei traume la picior.

Oficiul Avocatului Poporului a menționat că, potrivit legislației naționale și internaționale, statul are obligația de a asigura un cadru propice pentru dezvoltarea sănătoasă și protejarea copiilor de orice formă de abuz sau neglijență.

„Fiecare copil are dreptul de a beneficia de cele mai bune condiții pentru dezvoltarea sa sănătoasă. Aceasta include accesul la servicii medicale de calitate și protecția împotriva violenței, în conformitate cu legislația în vigoare”, a transmis Avocatul Poporului. 

Avocatul Poporului a adăugat că statul asigură fiecărui copil dreptul de a beneficia de metode de profilaxie, tratament și recuperare la cele mai înalte standarde posibile, pentru a atinge cea mai bună stare de sănătate, cu respectarea interesului superior al copilului. 

În paralel, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a demarat o anchetă internă și s-a deplasat la școala unde învăța băiatul. 

Reprezentanții ministerului au discutat deja cu cadrele didactice, iar în perioada următoare vor organiza întâlniri cu părinții și elevii, imediat ce aceștia se vor întoarce din vacanță, pentru a evalua în detaliu circumstanțele tragediei.

„În cazul în care verificările vor confirma existența unor acte de bullying și lipsa unor măsuri adecvate din partea instituției, MEC va solicita fondatorului și Direcției generale educație aplicarea sancțiunilor disciplinare prevăzute de legislația în vigoare”, a declarat Ministerul Educației. 

De asemenea, potrivit Ministerului, cazul va fi înaintat spre examinare Comisiei de Etică, iar, dacă va fi necesar, va fi propusă retragerea gradului managerial și didactic al persoanelor responsabile.

Familia băiatului, decedat săptămâna trecută, susține că a fost victima bullying-ului și acuză școala de neintervenție. Unchiul afirmă că elevul era umilit înainte de tragedie. Familia a depus plângere la poliție și cere o anchetă completă. 

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat în Parlament că au fost identificate greșeli la Spitalul „Valentin Ignatenco” și așteaptă explicații de la Direcția de Asistență Medicală a Primăriei.

Cazul continuă să fie investigat. 

Bullying-ul este un comportament repetat și intenționat prin care agresorul își rănește, persecută și intimidează victima prin diferite forme.

„Cel care inițiază acest comportament simte plăcere. Scopul este de a răni și agresorul vrea să își dovedească că este puternic în relația cu celălalt (victima), iar victima bullying-ului trăiește emoții de furie, frică, rușine. Mai sunt apoi și martorii sau audiența care și ei au rol important”, a explicat psihologul Ina Crasnojon într-un live al asociației Terre des Hommes.

În ultima vreme, bullying-ul este întâlnit la vârste tot mai mici – în instituții preșcolare și în școli primare – și tinde să devină „ceva normal”, dar are consecințe mult mai grave.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter