Actualitate

Doi pompieri au murit în urma unui accident cumplit din raionul Teleneşti

video

Accident grav în raionul Teleneşti. Doi pompieri au decedat în drum spre o misiune de serviciu, iar un al treilea salvator şi şoferul unui camion sunt în stare gravă la spital. Tragedia a avut loc în această după-amiază. Potrivit poliţiei, autospeciala IGSU a intrat în coliziune cu un camion. Impactul a fost atât de puternic, încât vehiculele au fost făcute zob.

Potrivit poliţiei, accidentul terifiant s-a produs pe un drum din apropierea localităţii Mihălaşa, raionul Teleneşti. Preliminar, autospeciala IGSU s-ar fi lovit frontal cu un camion. Impactul a fost atât de puternic, încât vehiculele au fost făcute zob. A fost nevoie şi de o echipă de descarcerare.

DIANA FETCO, şefa Secției comunicare și protocol, IGP: Poliţia a fost sesizată astăzi despre producerea unui grav accident rutier în raionul Teleneşti cu implicarea unui camion și a unei autospeciale a Inspectoratului general pentru situații de urgențǎ, aflată în misiune de serviciu. Cu regret, în urma impactului, unul dintre colegii noștri din echipajul de intervenție a decedat pe loc. Alți doi membri ai echipei și șoferul camionului au fost preluați de ambulanțǎ.

Cu puțin timp în urmă, oamenii legii au anunțat că încă un pompier a decedat pe patul de spital. Conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis un mesaj de condoleanţe familiei pompierilor care şi-au pierdut viaţa în timpul misiunii de serviciu.

LILIANA PUŞCAŞU, purtător de cuvânt al IGSU: IGSU al MAI anunţă cu profundă durere trecerea în nefiinţă a camaradului Rotari Vasile, în vârstă de 43 de ani, pompier în cadrul Unităţii de Salvatori şi Pompieri Teleneşti, din cadrul secţiei Situaţii Excepţionale Teleneşti. Pompierul Rotari Vasile activa în cadrul Inspectoratului din anul 2019. Prin devotamentul, curajul şi profesionalismul său, Vasile a demonstrat onoarea meseriei, punând mereu binele şi siguranţa cetăţenilor mai presus de propria viaţă. Potrivit INSP, de la începutul anului, în Republica Moldova s-au produs peste 1100 de accidente rutiere, soldate cu peste 100 de decese, iar alte peste 1330 de persoane au fost rănite.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter