Petele de produse petroliere observate din nou pe râul Nistru au fost generate de creșterea nivelului apei, pe fondul precipitațiilor și al deversărilor din lacurile de acumulare. Autoritățile spun că aceste condiții au pus în mișcare poluanți mai vechi, existenți deja în albia râului.
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că majorarea debitului a antrenat reziduuri petroliere acumulate anterior, care au fost transportate în aval. În acest context, echipele de intervenție au acționat în zona Arionești, raionul Dondușeni, unde au fost instalate și întreținute șapte baraje absorbante pentru a limita extinderea poluării.
„Începând cu ora 3 dimineața, am adus materiale necesare pentru a înlocui și întreține cele șapte baraje absorbante instalate la Arionești. Am mobilizat și forțe suplimentare, pregătite să intervină la necesitate”, a precizat Gheorghe Hajder.
Potrivit ministrului, substanțele petroliere apărute în ultimele ore au fost reținute încă de la primul filtru, iar în amonte concentrația poluantului este în scădere. În paralel, specialiștii de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Agenția de Mediu continuă prelevarea probelor pentru evaluarea calității apei.
Autoritățile mențin monitorizarea situației în teren și colaborează cu partea ucraineană pentru a reduce impactul asupra ecosistemului Nistrului.
Citește și: Ședință de urgență la Guvern: Un nou val de produse petroliere pe Nistru
Precizările vin după ce, cu o zi înainte, Ministerul Mediului a anunțat un nou val de pete de petrol în zona podului de la Unguri, raionul Ocnița, și convocarea unei ședințe de urgență la Centrul Național de Management al Crizelor.