România la zi

România va primi 31,5 miliarde de euro din Politica de Coeziune în perioada perioada 2021-2027. Comisia Europeană a aprobat acordul de parteneriat

post-img
Uniunea Europenă și România
Sursa foto: CANVA

România va primi în total 31, 5 miliarde de euro din partea Politicii de Coeziune în perioada 2021-2027, după ce Comisia Europeană a adoptat acordul de parteneriat menit să promoveze coeziunea economică, socială și teritorială a regiunilor din țara noastră, precum și tranziția verde și digitală, scrie caleaeuropeana.ro. Fondurile UE vor sprijini, de asemenea, dezvoltarea unei economii românești competitive, inovatoare și orientate către export.

Potrivit unui comunicat al instituției, acordul de parteneriat cu România este cel de-al 18-lea astfel de acord adoptat, după cele încheiate cu  Grecia, Germania, Austria, Cehia, Lituania, Finlanda, Danemarca, Franța, Suedia, Țările de Jos, Polonia, Bulgaria, Cipru, Portugalia, Estonia, Slovacia și Italia.

Comisia a adoptat, de asemenea, primul program de cooperare transfrontalieră din cadrul Instrumentului de asistență pentru preaderare – FEDR între un stat membru și o țară candidată, și anume „Programul Interreg IPA România-Serbia”, în valoare de 74 de milioane de euro.

Programul include trei județe din România (Mehedinți, Caraș-Severin și Timiș) și șase districte Serbia. Programul de cooperare va finanța, printre altele, investiții în măsuri de eficiență energetică legate de infrastructura publică, soluții pentru energia din surse regenerabile (eoliană, solară, geotermală), refacerea zonelor naturale (de exemplu, păduri, maluri ale râurilor) pentru a preveni inundațiile și alunecările de teren sau soluții informatice comune care vor facilita educația și formarea online.

”Investițiile realizate în cadrul politicii de coeziune vor aborda domenii de interes major pentru români. O planificare și o implementare eficace ale programelor aflate în curs de finalizare vor facilita dezvoltarea inovării și a digitalizării, implementarea unor servicii medicale și sociale de calitate, precum și asigurarea unor oportunități de educație și formare și a unor transporturi sigure și curate, contribuind, în general, la crearea unei economii mai competitive. Finanțarea politicii de coeziune va îmbunătăți calitatea vieții din România și va garanta că nimeni nu este lăsat în urmă”, a declarat comisarul european pentru coeziune și reformă, Elisa Ferreira.

La rândul său, comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, a salutat ”acordul de parteneriat cu România, care evidențiază un angajament ferm de a utiliza Fondul social european Plus pentru a pune în aplicare Pilonul european al drepturilor sociale. În conformitate cu Garanția pentru tineret, FSE+ îi va ajuta pe tineri să-și găsească drumul pe piața forței de muncă. Sunt deosebit de încântat să constat că România își intensifică, de asemenea, lupta împotriva sărăciei în rândul copiilor, punând astfel în aplicare Garanția europeană pentru copii”.

Creșterea competitivității economice și a nivelului de digitalizare

Se vor acorda 4,33 miliarde de euro din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) pentru sprijinirea transformării economice inovatoare și inteligente a României. Fondurile vor contribui la creșterea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) și vor sprijini cercetarea și inovarea, în special prin colaborarea dintre întreprinderi și universități. Vor fi sprijinite, de asemenea, întreprinderile inovatoare și activitățile inovatoare din cadrul IMM-urilor tradiționale.

În plus, UE va investi în digitalizarea întreprinderilor și în dezvoltarea unor servicii publice digitale inovatoare, dar și în îmbunătățirea competențelor digitale ale populației, în special ale elevilor și profesorilor.

Un impuls pentru economia verde

Se vor realiza investiții în valoare de 6,75 miliarde de euro din FEDR și din Fondul de coeziune în tranziția verde, în special în sectoare precum energia verde, reducerea emisiilor de carbon, infrastructura de mediu, conservarea biodiversității, crearea de spații verzi, gestionarea riscurilor și măsuri de mobilitate urbană durabilă.

Dintre acestea, 2,3 miliarde de euro vor fi alocate pentru îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor rezidențiale și publice și pentru dezvoltarea surselor regenerabile de energie și a sistemelor energetice inteligente. Astfel se vor reduce consumul de energie și emisiile de carbon și va fi sprijinită decarbonizarea sectorului energetic.

Alte 2,34 miliarde de euro vor sprijini sectorul apei și al apelor reziduale, precum și îmbunătățirea economiei circulare, cu accent pe deșeuri, reutilizare și reciclare.

În fine, 2,14 miliarde de euro din Fondul pentru o tranziție justă (FTJ) vor fi destinate atenuării impactului social și economic al tranziției verzi către o economie neutră din punct de vedere climatic. Acest fond va fi direcționat către regiunile românești cele mai afectate de eliminarea treptată a cărbunelui și a lignitului și se va axa pe transformarea industriilor energointensive.

Modernizarea sistemului de sănătate

Vor fi realizate investiții în valoare de 2,3 miliarde de euro pentru asigurarea accesului cetățenilor la sănătate și pentru îmbunătățirea calității, a eficacității și a rezilienței sectorului medical. De asemenea, fondurile vor viza grupurile vulnerabile, contribuind la reducerea inegalităților.

Transportul durabil

Se vor acorda 7,2 miliarde de euro din Fondul de coeziune și din FEDR pentru dezvoltarea unor mijloace de transport multimodale și mai durabile. Se va acorda o atenție deosebită trenurilor și căilor ferate, dar și extinderii transportului public durabil din orașe. Investițiile în rețelele transeuropene de transport (TEN-T) vor îmbunătăți legăturile cu regiunile periferice de dincolo de Carpați și vor facilita accesul la centrele industriale, contribuind astfel la creșterea economică și la mobilitatea forței de muncă.

Ocuparea forței de muncă, competențe și combaterea sărăciei

Se vor aloca 7,3 miliarde de euro din Fondul social european Plus (FSE+) pentru îmbunătățirea accesului la piața muncii, cu un accent special pe scăderea ratei șomajului în rândul tinerilor, pe o educație de calitate și favorabilă incluziunii, pe dezvoltarea de noi competențe și pe formare. FSE+ va contribui la modernizarea Serviciului public de ocupare a forței de muncă din România și va promova incluziunea socială, accesibilitatea și eficacitatea serviciilor publice.

De asemenea, se vor aloca 3,5 miliarde de euro pentru dezvoltarea antreprenoriatului social și pentru sprijinirea consolidării capacităților în rândul partenerilor sociali și al organizațiilor societății civile. Fondul va îmbunătăți accesul la educația și îngrijirea copiilor preșcolari, reducând rata de părăsire timpurie a școlii.

Va fi, de asemenea, îmbunătățită relevanța a educației și formării profesionale (EFP) și a învățământului terțiar pentru piața muncii.

Pentru combaterea sărăciei în rândul copiilor și a deprivării materiale se vor aloca 3,3 miliarde de euro. Fondurile vor îmbunătăți accesul la serviciile sociale și calitatea acestora și vor dezvolta servicii sociale, educaționale și medicale integrate în 2 000 de comunități rurale.

Pescuitul durabil

Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură (FEAMPA) va investi 162,5 milioane de euro în pescuitul și acvacultura durabile, în conservarea resurselor biologice acvatice din Marea Neagră și în aplicarea activităților de control al pescuitului.

Fondul va sprijini, de asemenea, un sector durabil al acvaculturii și al prelucrării, diversificând comunitățile locale de pescuit și acvacultură și contribuind la modernizarea mult așteptată a infrastructurii de pescuit din Marea Neagră.

Acordul de parteneriat cu România acoperă finanțarea politicii de coeziune (FEDR, FSE+ și Fondul de coeziune), FTJ și FEAMPA.

Acordul de parteneriat pregătește terenul pentru implementarea investițiilor aferente pe teren, vizând 8 programe regionale și 9 programe naționale.

În cadrul politicii de coeziune și în cooperare cu Comisia, fiecare stat membru pregătește un acord de parteneriat, adică un document strategic pentru programarea investițiilor din fondurile politicii de coeziune și din FEAMPA în cursul cadrului financiar multianual. Acest document se axează pe prioritățile UE, stabilind strategia și prioritățile de investiții identificate de statul membru, și prezintă o listă a programelor naționale și regionale care urmează să fie implementate pe teren, inclusiv alocarea financiară anuală orientativă pentru fiecare program.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter