Muzica, dansul și tradiția se întâlnesc într-un spectacol grandios, pe 14 decembrie, la Chișinău Arena, unde se va desfășura concertul „VOIEVOD”. Evenimentul promite să fie o fuziune impresionantă între folclor, rock și muzică simfonică, o celebrare a identității culturale printr-un limbaj artistic modern.
"De data aceasta, la rock opera coregrafică, Voievod, toate aceste elemente se unesc sub aceeași baghetă și e complicat pentru că deja nu mai ai conexiunea cu dirijorul pentru că în această lucrare ești și actor, și luptător, și povestitor, și dansator.
Intri în miezul povestii și de-aia e destul de complicat începând de la mișcări pentru că e o scenă mare de vreo 40 de metri, e o scenă în trei etape cu multă acțiune, arătăm forța națiunii, începând cu armată, cu voievozii vechi ai noștri. Apoi ne trezim în miezul unui sat străvechi cu hore, cu doine, cu prima flacără de dragoste. Apoi sunt ispite din astea când omul simte că vrea să facă ceva mai mare decât să danseze hore și să fie la plug e menit pentru altceva", declară Alex Calancea, compozitor și producător muzical.
"Sunt unele chemări lăuntrice, unele lupte cu sine a omului. Apoi e un moment foarte important, am vrut în această lucrare să pătrund în mitologia românească care este foarte mare și anume prin visul acestui flăcău ne ducem în acea pădure tainică unde sunt strigoi, unde sunt ielele, babele, tot ce ține de mitologia noastră pentru că e foarte frumoasă.
De fapt e ca viața unui om ca fiecare să se regăsească în această lucrare pentru că orice ispită și orice cădere, pentru că este căderea înainte de luptă, când simți că tu ești muritor, totuși poți în orice moment să mori. Ielele, când îl vrăjesc și simți că și prin vrajă poți să cazi psihologic. Toate aceste căderi sunt ridicate prin mâna lui Dumnezeu, prin vocile îngerește a curului Moldova, unde prin credință voievozii adunau toată oastea ca să și apere credința și cu credință mergeau înainte. Aceiași chestie e și în această lucrare. E conturată această credință", explică Calancea.
Artistul spune că a gândit conceptul acestui spectacol timp de doi ani.