Social

Două fete, la un pas de tragedie: Au căzut sub gheața unui lac din Chișinău. IGSU vine cu avertizări

post-img
Părinții și cei care au în grijă minori sunt îndemnați să-i monitorizez strict și să nu le permită jocul sau aflarea pe gheața râurilor și lacurilor
Sursa foto: IGSU

Două fete de 11 și 12 ani au fost salvate de la înec de salvamari, după ce au căzut sub gheața lacului din parcul „Valea Trandafirilor” din municipiul Chișinău, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Potrivit unui comunicat al IGSU, totul s-a întâmplat în seara zilei de 1 martie 2026, în jurul orei 18:40.

Patru fete care se aflau la plimbare în parc, au decis să meargă pe suprafața lacului. Fetele au fost observate de salvamari care le-au avertizat despre pericolul aflării pe gheața subțire.

Avertizările au fost ignorate, iar în scurt timp două dintre minore au căzut sub gheața lacului. Salvamarii au reușit în mai puțin de un minut să le scoată la suprafață.

Fetele au primit îngrijiri la fața locului, fiindu-le oferite pături și ceai cald, până la sosirea părinților. Din fericire, acestea nu au avut de suferit și nu au necesitat îngrijiri medicale.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează repetat cetățenii că aflarea pe gheața bazinelor acvatice este extrem de periculoasă, în special în condiții de temperaturi oscilante, când stratul de gheață devine fragil și instabil. Părinții și cei care au în grijă minori sunt îndemnați să-i monitorizez strict și să nu le permită jocul sau aflarea pe gheața râurilor și lacurilor. 

În cazul observării persoanelor căzute sub gheața bazinelor acvatice apelați imediat Serviciul 112. 

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter