Un bărbat de 52 de ani din raionul Ialoveni a fost plasat în arest la domiciliu după ce ar fi exploatat prin muncă un minor din aceeași localitate.
În cadrul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că suspectul a exploatat victima pe perioada unui an, începând cu decembrie a anului 2023.
Anterior, băiatul de 17 ani ar fi lucrat în gospodăria agricolă a suspectului.
Ulterior, sub pretextul accidentării la acea vreme a unui automobil ce-i aparținea bărbatului, minorul a transportat la domicilul său, unde era adăpostit contrar voinței lui, în condiții de trai similare sclaviei. Totodată, polițiștii au stabilit că pe perioada exploatării, suspectul ar fi aplicat constrângerea fizică asupra minorului, amenințându-l cu violența fizică, limitându-i dreptul la libera circulație și urmărind scopul obținerii muncii forțate și a profitului.
Pentru acumularea probelor cu privire la comiterea infracțiunii, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul bărbatului.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru „Trafic de copii comis în scopul exploatării prin muncă”.
Suspectului i-a fost aplicată măsura preventivă de arest la domiciliu pe perioada de 30 zile, timp în care acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii, iar victima urmează a fi audiată în condiții speciale în cadrul cauzei penale.
Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 10 la 12 ani.