Guvernul susține introducerea unui regim temporar de licențiere pentru importurile de culturi cerealiere și oleaginoase, însă consideră că măsura trebuie să fie aplicată doar până la 31 octombrie 2026, fără posibilitatea prelungirii. Hotărârea a fost aprobată în ședința Executivului din 26 august.
Inițiativa legislativă, semnată de deputatul Serghei Ivanov, prevede instituirea licențierii importurilor de cereale și oleaginoase până la 31 decembrie 2027, cu posibilitatea extinderii termenului cu încă 12 luni.
Guvernul consideră însă că o asemenea perioadă este prea lungă în raport cu obiectivul urmărit.
Potrivit autorului proiectului, licențierea ar urma să reducă riscul unui prejudiciu economic pentru producătorii agricoli din Republica Moldova, în contextul creșterii costurilor de producție, scăderii prețurilor la cereale și eventualei majorări a importurilor, inclusiv din Ucraina.
Guvernul recunoaște că agricultura se confruntă cu dificultăți, generate de volatilitatea piețelor, costurile ridicate de producție, fenomenele climatice extreme și problemele de comercializare a producției autohtone.
„Existența unor dificultăți economice în sector nu constituie, prin ea însăși, un argument suficient pentru instituirea unor restricții asupra comerțului, fiind necesară demonstrarea existenței unei legături cauzale clare între problema identificată și măsura propusă”, se arată în document.
În avizul său, Executivul constată că proiectul nu prezintă suficiente date care să demonstreze eficiența mecanismului de licențiere. Lipsesc, între altele, o evaluare a impactului asupra producătorilor și importatorilor, indicatori de performanță și o analiză comparativă a evoluției pieței înainte și după introducerea licențierii.
Guvernul consideră, prin urmare, că mecanismul trebuie tratat drept o măsură excepțională și strict temporară, destinată monitorizării pieței și evaluării impactului importurilor.
Executivul avertizează că limitarea importurilor de cereale și oleaginoase poate avea consecințe și asupra altor domenii ale economiei.
„În opinia Guvernului, obiectivul urmărit de către autor poate fi atins prin aplicarea unei măsuri de durată mai redusă, strict temporară, suficientă pentru monitorizarea evoluției pieței și evaluarea impactului importurilor asupra producătorilor autohtoni”, se arată în aviz.
Asociația Forța Fermierilor a salutat aprobarea avizului.
„Organizația face apel către Parlament pentru că prezentul proiect de lege să fie adoptat prin procedura de urgență, întucăt fiecare zi fără licențiere prezintă riscul de importuri a grăului, porumbului și floarei soarelui la prețuri de dumping și aplicarea restricțiilor de export a cerealelor și oleaginoaselor noastre în România”, se arată în mesajul asociației.