Doi suspecți au fost reținuți, luni, în urma descinderilor poliției coordonate de procurorii specializați în combaterea criminalității organizate în dosarul penal privind pregătirea destabilizărilor și dezordinilor în masă pe teritoriul Republicii Moldova, organizate prin instruiri în Serbia, potrivit Inspectoratului General al Poliției. În total, șase persoane cu vârste cuprinse între 28 și 44 de ani, domiciliate în Bălți, Sângerei și Râșcani, sunt vizate în dosarul cu pricina.
„În cadrul acțiunilor au fost ridicate telefoane mobile, cartele SIM și o tabletă, un pistol TT și o armă de vânătoare, 3.310 dinari, înscrisuri de ciornă, o cartelă SIM poloneză și note cu adrese de e-mail, relevante cauzei penale”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției.
„Potrivit datelor anchetei, începând cu iulie curent, un grup organizat de persoane ar fi acționat, cu intenție directă și în schimbul unor beneficii financiare, pentru desfășurarea unor activități ilegale de amploare. Prin intermediul diferitor platforme și aplicații de mesagerie, membrii grupului ar fi planificat acțiuni distructive îndreptate împotriva edificiilor de stat, monumentelor istorice, precum și a altor obiective strategice.”
Scopul acestor acțiuni, precizează oamenii legii, era provocarea unui climat de tensiune socială, urmat de declanșarea unor proteste violente menite să destabilizeze ordinea publică și siguranța cetățenilor Republicii Moldova.
Citește și: Percheziții în nordul R. Moldova: Sunt vizați membri grei ai PSRM (Surse)
Potrivit surselor TVR Moldova, în același dosar, sunt vizați președintele raionului Râșcani, Vladimir Mizdrenco, și consilierul municipal de la Bălți, Maxim Moroșanu. Ambii sunt membri activi ai PSRM.
Partidul Socialiștilor a calificat descinderile oamenilor legii, care îi vizează pe greii acestei formațiuni politice din nordul Republicii Moldova – consilierul municipal din Bălți, Maxim Moroșanu, și președintele raionului Râșcani, Vladimir Mizdrenco - drept „un nou val de represiuni politice”.
Pe 22 septembrie, instituțiile de forță ale Republicii Moldova au anunțat că a fost identificată activitatea unui grup de tineri care mergeau regulat în Serbia la instruiri. Instruirile au avut un scop tactic, pregătirea de destabilizări și provocarea dezordinilor în masă, sub supravegherea unor instructori străini.