RISE Moldova a descoperit că fiica Zinaidei Greceanîi, candidata Blocului Patriotic la alegerile parlamentare și unul dintre liderii socialiștilor, a obținut un pașaport rusesc chiar în perioada în care lucra la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, iar mama ei era deputată. Oxana Greceanîi a fost angajată a Ambasadei Moldovei în Rusia și reprezentantă a Guvernului în Uniunea Economică Eurasiatică, potrivit unei investigații Rise Moldova.
Opțiunea fiicei lui Greceanîi se înregistrează în contextul în care liderul socialiștilor, Dodon susține că „Republica Moldova trece printr-o criză de patriotism… iar țara riscă să fie transformată într-un teritoriu gol, subordonat intereselor străine”.
El i-a numit pe liderii europeni care au vizitat recent Chișinăul, printre care Emmanuel Macron și Friedrich Merz, drept „păpușarii occidentali și NATO”.
În același loc de la Căpriana, Greceanîi le-a promis alegătorilor gaz ieftin, negociat pe termen lung. „Aceste măsuri sunt doar o parte din programul nostru, dar cel mai important este să salvăm țara”, a spus ea.
Deși promovează „patriotismul moldovenesc” în cadrul Blocului Patriotic, în trecut Greceanîi îi transmitea, prin rețelele sociale, fostului prim-ministru rus, Dmitri Medvedev că „anii care au trecut au arătat cât de puternică este prietenia dintre popoarele noastre, cât de puternice sunt legăturile dintre țările noastre”.
RISE Moldova a aflat că fiica Zinaidei Greceanîi, care a lucrat mai mult de zece ani în instituții publice de la Chișinău, a obținut cetățenia rusă.
În 2009, când mama ei părăsea funcția de prim-ministră, Oxana Greceanîi s-a angajat prima dată la Ministerul Afacerilor Externe. Avea atunci 24 de ani.
Trei ani mai târziu a trecut la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, unde a devenit consilier al ministrului.
Datele obținute de RISE Moldova arată că, în aceeași perioadă, Oxana a primit la Moscova și un pașaport rusesc. În 2018, aceasta a revenit la Ministerul Afacerilor Externe, păstrând în același timp și locul de muncă de la Ministerul Infrastructurii.
Un an mai târziu, Oxana lucra deja la Ambasada Moldovei din Moscova, în calitate de ministru-consilier al ambasadei pe domeniul economic.
Pe 11 martie 2020, fostul prim-ministru Ion Chicu, candidat și el la alegerile parlamentare din acest an din partea Blocului Electoral „ALTERNATIVA”, a numit-o pe Oxana Greceanîi drept Reprezentant Plenipotenţiar al Guvernului Republicii Moldova în Comisia Economică Eurasiatică.
Comisia Economică Eurasiatică este organul executiv al Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), o organizație regională dominată de Rusia, din care fac parte Belarus, Kazahstan, Armenia și Kârgâzstan.
UEE este o piață comună după modelul Uniunii Europene, însă sub influența Rusiei.
Moldova nu este membră a Uniunii Eurasiatice, dar în mai 2018, în perioada președinției lui Igor Dodon, a devenit prima țară care a obținut statutul de observator. Acest statut îi permite Moldovei să participe la ședințele Comisiei, și să fie reprezentată printr-un Reprezentant Plenipotențiar al Guvernului.