Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu, a vorbit despre parcursul european al R. Moldova, declarând că „România e în prima linie în susținerea R. Moldova în parcursul său european."
„Nu există în acest moment un pericol real din Transnistria. Am înțeles că cei de acolo sunt puțin deranjați de noul cod fiscal intrat în vigoare în ianuarie. Dar, în afară de acest lucru, Transnistria ar fi pur și simplu izolată dacă nu ar mai primi ajutor din R. Moldova. Cred că nu există în acest moment motive de îngrijorare, tot ce e posibil ca în marja alegerilor și a referendumului care urmează să fie unii care vor dori să destabilizeze situația, dar ne putem doar imagina acest lucru în acest moment. Din discuțiile pe care le-am avut nu există niciun pericol, dar, e adevărat, nu trebuie să minimalizăm sau să ignorăm situația de acolo”, a afirmat Adrian Dupu, transmite PS News.
În ce privește informația privind o posibilă cerere a regiunii transnistrene de anexare la Rusia, liderul Partidului Național Liberal din R. Moldova a subliniat faptul că autoritățile de la Chișinău au declarat la acel moment că nu au astfel de informații și au dat asigurări în acest sens.
„Acest zvon a pornit de la un opozant al regimului din Transnistria. Cert este că autoritatile din R. Moldova au fost informate referitor la ce se întâmplă acolo”, a adăugat Adrian Dupu.
Referitor la sprijinul pe care îl oferă România Republicii Moldova în procesul de integrare la Uniunea Europeană, Dupu a subliniat importanța acestuia.
„Cred că fără România nu am putea să vorbim despre un parcurs european al Republicii Moldova. Încă de la început am fost alături de ei. Faptul că îi ajutăm nu doar financiar ci și cu expertiză, pentru că experți din România sunt acum acolo și lucrează cu autoritățile pentru tot ce înseamnă deschidere negocierilor, faptul că i-am susținut și înainte în timpul procesului de aplicare pentru a deveni candidat. Nu am fi vorbit acum despre un parcurs european dacă nu erau președintele Iohannis, președintele PNL, Nicolae Ciucă, prim-ministrul, miniștrii de externe. România a fost mereu în prima linie pentru îndeplinirea acestui deziderat”, a completat Adrian Dupu.